77 de milioane de dolari ar fi trebuit să încaseze România în anul 2001 pentru cel mai mare combinat siderurgic construit vreodată în țară. Suma ar fi însemnat doar 10% din fierul vechi pe care îl deținea Sidex Galați în toate halele sale, scria într-un editorial analistul economic Petrișor Peiu. În realitate, combinatul de la Galați a fost vândut pe nimic, au susținut ani buni specialiștii în domeniu sau chiar politicienii.
Fostul colos siderurgic Sidex a fost construit între anii "60. La Plenara Partidului Muncitoresc Român, în 1958, s-a discutat pentru prima dată despre colosul care avea nevoie de acces la Dunăre. Atunci, mai-marii partidului au decis ca, după refuzul URSS de a finanţa combinatul, România să caute bani în Occident. Cel care a visat la un oraș siderurgic a fost Gheorghe Gheorghiu Dej. Şi-l imagina construit la Galaţi, locul de unde se trăgeau strămoşii lui. A murit însă cu un an înainte de finalizarea construcţiei.
Proaspăt ales Secretar general al Partidului, Nicolae Ceauşescu este cel care a tăiat panglica combinatului, în anul 1966. Sidex se întindea pe o suprafață de aproximativ 1.600 de hectare, cam cât măsura la vremea aceea un mic oraş. În anii "70, Galațiul asigura 70% din producţia naţională de oţel şi exporta pe tot globul.
Vârful a fost înregistrat în 1988, când producția a ajuns la opt milioane de tone de oțel. În anul revoluției, combinatul avea 50.000 de angajați, adică un gălăţean din șase lucra aici. Orașul era al doilea mare furnizor de tablă în blocul statelor comuniste.
În perioada de după 1990 a scăzut constant capacitatea de producţie. De la zece milioane de tone în 1993, Sidex a ajuns la puțin peste patru milioane de tone în 2002, adică în primul an de după privatizare. Ulterior, producția a fost de aproape două milioane de tone.
Decăderea combinatului a început la scurt timp după Revoluție. Guvernul condus de Petre Roman a transformat atunci combinatul în societatea comercială Sidex SA. Atunci a fost și momentul în care a început marele jaf, care ar fi avut loc chiar sub atenta supraveghere a directorilor combinatului. Aceștia s-ar fi folosit de pretextul că nu pot vinde singuri produsele și au adus astfel, cu acte în regulă, firme căpuşă - intermediari care vindeau oţelul în străinătate, în schimbul unui comision.
La zece ani distanță de la Revoluție, sute de firme-căpușă s-au îmbogățit pe urma combinatului. Multe dintre societățile intermediare au aparținut unor afaceriști sau chiar politicieni.
Nu doar intermediarii au păgubit Sidex-ul, ci şi proprii directori care ar fi furat tablă. Ulterior, aceasta era vândută la preţuri mai mici decât costul de producţie. Firmele căpuşă nu făceau decât să cumpere această tablă si să o revândă la preţuri mult mai mari. Profitul intra în buzunarele lor, iar tranzacţia se făcea chiar din depozitele combinatului.
Lovitura finală a fost dată între anii 1997 și 1999 când, printr-o inginerie bine calculată, Sidex a fost practic luat ostatic. S-au parafat atunci cele mai păguboase afaceri cu firma Sidex International. Această casă de comerț creată la Londra a fost înființată declarativ cu scopul de a ajuta combinatul. Firma îi furniza materii prime şi îi vindea produsele în străinătate, în schimbul unui comision.
Sidex International Ltd, în care 60 la sută din acţiuni erau deţinute de grupul Balli, fondat la Londra de un milionar iranian, aducea materii materii prime din Brazilia şi din Rusia, cu mult peste preţul pieţei. Pentru serviciul făcut, combinatul îi achita un comision de 3%, dublu faţă de cât plătea celorlalţi intermediari. Pe măsură ce afacerile continuau, Sidex International Ltd creștea, iar compania românească strângea pierderi, ajungând într-un final să vândă oțelul la un preț de nimic.
Directori la Sidex International erau cuscrul fostului preşedinte Traian Băsescu, Gheorghe Ionescu, zis Bebe, şi prietenul său Dan Drăgoi, mâna dreaptă a generalului Victor Stănculescu. Fiul lui Dan Drăgoi a fost, pentru o scurtă perioadă, ministru al Finanţelor, dar și consilier prezidenţial pentru mediul de afaceri. Un alt director, Raymond de Rubeis, avea legături tot cu familia Drăgoi. Era partener de afaceri.
Aranjamentul a durat peste doi ani, după care afacerea a intrat în blocaj. În 1999, combinatul gălățean ajungea în situația în care nu-și mai putea plăti datoriile către băncile străine și nici comisioanele către Sidex International Ltd, potrivit unei anchete Rise Project. Întreprinderea pierdea 1 milion de dolari pe zi. Datoriile la bănci și la firma londoneză era, în 1999, de peste 100 de milioane de dolari. După doi ani de dispute, Sidex International Ltd. s-a adresat Curții Internaționale de Arbitraj de la Londra pentru a obține aproximativ 50 de milioane de dolari de la societatea gălățeană.
După afacerea cu Sidex International, combinatul devine cea mai mare gaură neagră la bugetul statului, cu 3 miliarde de dolari datorii istorice şi pierderi.
În anul 2000 Sidex Galaţi intra în moarte clinică. Guvernul Adrian Năstase decidea să vândă combinatul. Aşa-zisa salvare a venit de la indianul Lakshmi Mittal, deţinătorul Mittal Steel, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. La privatizare a mai participat o firmă românească şi una din Franţa. Competitorii s-au retras însă, iar Mittal a câştigat. În 2001, Sidexul devine Arcelor Mittal.
Condiţia pusa de Mittal Steel statului român a fost să plătească pentru început o tranşă de 25 de milioane de dolari.
Restul banilor din înțelegerea de 77 de milioane de dolari ar fi urmat să fie plătiţi doar în situaţia în care combinatul ar fi câştigat un proces mai vechi cu Sidex International Ltd, fostul său partener de afaceri. Acesta pretindea combinatului 52 de milioane de dolari, în contul unei datorii. Combinatul a pierdut procesul cu Sidex International Ltd, aşa că indianul Mittal nu a mai plăteşte statului român diferenţa de 52 de milioane de dolari. Banii au mers de la Mittal direct la firma londoneză, după ce soluția Curții Internaționale de Arbitraj a fost favorabilă acesteia.
Dan Drăgoi s-a retras în iulie 2002 din poziția de director al Sidex International Ltd – Londra. A rămas în urmă un contract păgubos de tip căpușă, de pe urma căruia s-au îmbogățit mai mulți oameni de afaceri și un litigiu internațional care a faultat privatizarea strategică a combinatului din Galați. Și fostul cuscru al lui Traian Băsescu, influentul om de afaceri Gheorghe Ionescu, cel care a condus, printre altele, Fondului Proprietăţii de Stat, a ieșit din actele companiei londoneze în iunie 2000, la un an după ce întreprinderea de stat a intrat în incapacitate de plată.
Pe lângă privatizarea pe gratis, guvernul a mai rupt aproape 3 miliarde de dolari din bugetul statului și i-a dat tot lui Mittal Steel Galaţi, sub formă de ajutoare, ştergeri de datorii, anulări de penalităţi şi credite fiscale. În martie 2007, guvernul român anunța că a ajuns la un acord cu Mittal ca AVAS să plătească 24 de milioane de dolari în contul datoriilor către Sidex International Ltd. și al celor constatate de auditor. Suma pe care Mittal o primește astfel nu diferă foarte mult de cea pe care același holding a plătit-o direct pe acțiunile combinatulului Sidex, acea primă tranșă de 25 de milioane de dolari. Restul banilor, adică 49,3 de milioane, au fost înghițiti de compania engleză condusă de Dan Drăgoi și Gheorghe Ionescu. La vremea aceea, secretar de stat în Ministerul de Finanţe era nimeni altul decât Bogdan Drăgoi, adică fiul unuia dintre directorii Sidex International Ltd.
Mari semne de întrebare a ridicat și contractul de privitizare al combinatului. Desecretizarea contractului de privatizare a fost cerută încă din toamna anului 2001, adică momentul semnării. Cererile erau perfect justificate, pentru că, în avântul încheierii contractului cu grupul de companii deținute de Lakshmi Mittal, Guvernul Năstase oferise la pachet multinaționalei și mina de la Mahmudia, priza de apă de la Dunăre, terenurile Grupului Școlar Metalurgic, Stadionul Oțelul, Baza sportivă Siderurgistul, blocuri de locuințe, grădinițe, până și acțiunile la o televiziune locală. Nu s-a întâmplat. Documentul este și acum la secret. În plus, pe lângă anularea penalităților de sute de milioane de dolari, Guvernul Năstase a acceptat şi alte înlesniri, printre care preluarea de către Executiv a costurilor restructurării de personal: 200 de milioane dolari pentru ajutorul de şomaj pe 2 ani şi alte 20 de milioane dolari pentru indemnizaţii de completare a ajutorului de şomaj.
Restructurarea a costat statul român cu mult mai mult. În primii ani de după privatizare, prin concedierile susținute financiar de către stat, numărul angajaților a scăzut cu zeci de mii. Din cei 28.000 de angajați care lucrau în 2001 pe platforma siderurgică au dispărut două treimi.
Nemulțumiți, sindicaliştii de la Sidex Galaţi au depus la Comisia Europeană chiar și un memoriu legat de privatizarea combinatului. Ei au cerut Comisiei să facă verificări cu privire la respectarea procedurilor de privatizare, în special la acordarea ajutoarelor de stat, acuzând o serie întreagă de nereguli în această privinţă. Nemulțumiri soldate cu proteste au fost și în legătură cu obligațiile conducerii prevăzute în contract, acelea care au vizat salarizarea și asigurarea condițiilor de muncă.
Chiar dacă au fost făcute investiții, în anul 2008 combinatul intra din nou în colaps din cauza crizei şi a preţului mare al energiei. A pierdut pieţe, a scăzut producţia de otel, s-au îngheaţat salariile, s-a închis o uzină şi au fost trimiși acasă 4.500 de oameni.
Odată cu căderea combinatului se prăbuşeşte şi unul dintre cele mai mari oraşe ale ţării. Galaţiul avea o întreagă industrie care depindea de combinat, transformată acum în ruine sau înlocuită de spaţii comerciale.
Privatizarea SIDEX s-a dovedit astfel o afacere păguboasă pentru statul român. Nu de aceeași părere e fostul premier, Adrian Năstase, în mandatul căruia s-a parafat înțelegerea. Luna trecută, la 20 de ani de la acel moment, Năstase a susținut că statul român a obținut un preț corect din vânzarea Sidex Galați.
Investitorul nu a reușit să păstreze cele 28.000 de locuri de muncă, din momentul cumpărării. În plus, nu a adus nici bani la bugetul de stat, așa cum arătau previziunile autorităților. Criza oţelului l-a făcut pe investitorul indian să îşi restrângă afacerea în fiecare zi. Ca în final să decidă să vândă Sidex.
În anul 2018, ArcelorMittal a anunțat că vinde combinatul de la Galați în contextul unor tranzacții care îi vor permite să preia Oțelăria Ilva din Italia. Tot atunci, reprezentanții Autorității pentru Administrarea Activelor Statului au avut o serie de întâlniri cu cei ai companiei ArcelorMittal, pentru analizarea modului în care au fost îndeplinite obligațiile din contractul semnat în anul 2001 și pentru închiderea monitorizării post-privatizare. Nu se știe însă care au fost concluziile analizei. Cert este că în 2019 compania britanică Liberty Steel, controlată de omul de afaceri indian Sanjeev Gupta, a cumpărat combinatul Sidex Galați. Liberty Steel a plătit 740 de milioane de euro pentru a prelua oţelării din România, Republica Cehă, Macedonia de Nord, Italia şi Belgia de la ArcelorMittal. Iar planurile de viitor sunt mărețe. Liberty Steel intenţionează să investească în aceste oțelării, în următorii șapte ani, 400 milioane de euro, din care jumătate în combinatul de la Galaţi, scrie Bloomberg.
Compania a fost zguduită recent și de un alt scandal. Bogdan Grecu, directorul general al Liberty Galaţi, a fost pus sub acuzare de DNA pentru dare de mită şi delapidare, în dosarul fostului ministru al Mediului, Costel Alexe. Grecu este acuzat că i-ar fi dat mită fostului ministru 22 de tone de tablă în valoare de 103.000 de lei. În schimb, Alexe ar fi trebuit deblocheze alocarea de către Comisia Europeană a peste 5 milioane de certificate de carbon către combinatul siderurgic Galaţi. La jumătatea lunii, Bogdan Grecu și-a dat demisia din funcția de director.
2018 a fost primul an din ultimul deceniu în care Sidex a fost pe profit, după ce a adunat mai bine de 2 miliarde de lei pierderi între 2012 şi 2017. Cifra de afaceri raportată de ArcelorMittal Galaţi a fost în 2018 de 5,1 miliarde de lei, cu un profit de aproape 190 milioane de lei. În 2019, cifra de afaceri a companiei a fost de cinci miliarde dei lei cu un profit de 28,8 milioane de lei. Cu toate acestea, numărul de angajați a scăzut, în prezent, compania are doar 5.000 de angajați.
