Cu ce preț se vor vinde acțiunile Hidroelectrica

Hidroelectrica
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în ședința de joi, prospectul aferent ofertei publice de vânzare pentru un număr de până la 78.007.110 acțiuni, reprezentând 17,34% din numărul total al acțiunilor emise de Hidroelectrica, prețul de Ofertă fiind de 94 lei - 112 lei per acțiune, conform unui comunicat al ASF.
Oferta se va desfășura pe perioada a 8 zile lucrătoare, în intervalul 23 iunie - 4 iulie 2023, și este destinată atât segmentului de retail, cât și investitorilor instituționali.
După desfășurarea ofertei publice de vânzare, societatea emitentă va finaliza demersurile începute și se va adresa Bursei de Valori București pentru obținerea aprobării finale în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise.
Cu o cifră de afaceri de 9,12 miliarde de lei și un profit de 4 miliarde de lei în 2022, Hidrolectrica este una dintre cele mai mari companii energetice din Europa de Sud-Est și este cel mai mare producător de energie electrică din regiune. Compania este furnizor de electricitate pentru sute de mii de clienți casnici și industriali.
"Listarea Hidroelectrica la Bursa de la București este cea mai mare din istoria pieței noastre de capital și chiar din regiune și va deveni un punct de referință pentru bursa românească. Acest demers va oferi o altă anvergură pieței de capital din România și va atrage atât micii cât și marii investitori. Echipele de experți din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară au lucrat permanent pentru a crea cadrul legislativ necesar, astfel încât oferta publică de vânzare să se desfășoare în cele mai bune condiții și să se deruleze exclusiv la Bursa de Valori București", a declarat domnul Nicu Marcu, Președintele Autorității de Supraveghere Financiară.
Potrivit comunicatului, prin listarea Hidroelectrica, Bursa de la București își întărește rolul la nivel regional, având totodată o importanță semnificativă atât pentru piața de capital cât și pentru investitorii din România. Intrarea la tranzacționare a acțiunilor Hidroelectrica vine și în contextul adoptării Strategiei pieței de capital, care sprijină și încurajează creșterea lichidității și atractivității pieței de capital românești.
"Unul dintre obiectivele majore ale ASF este dezvoltarea durabilă a pieței de capital, întrucât economia națională are nevoie de consolidarea acestui sector. Așa cum am spus și cu alte ocazii, pentru susținerea Bursei este nevoie de orientarea investițiilor către active solide din economia națională. Bursa românească trebuie să devină un reper semnificativ al economiei românești, o importantă sursă de finanțare a acesteia și o platformă de tranzacționare a pachetelor de acțiuni ale celor mai importante și atractive companii românești", a mai spus Nicu Marcu.
Acțiunile întreprinse în vederea dezvoltării pieței locale de capital au reprezentat un efort comun al Guvernului României, al Autorității de Supraveghere Financiară și al bursei locale și au vizat majorarea lichidității, diversificarea emitenților și constituirea unei baze mai largi a investitorilor prezenți la BVB, în acord cu Strategia pieței locale de capital.
"Autoritatea de Supraveghere Financiară are în vedere identificarea tuturor instrumentelor și activităților care asigură premisele creșterii atractivității pieței de capital din România, cu respectarea corespunzătoare a principiilor de transparență și de protecție a investitorilor pe piața de capital, contribuind la îmbunătățirea cadrului de reglementare, în scopul simplificării accesului la piață, atât pentru emitenți, cât și pentru investitori. Obiectivele de dezvoltare a pieței locale sunt subsumate obiectivului național strategic al politicii externe de aderare a țării noastre la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică", a subliniat președintele ASF.
În acest context, Nicu Marcu apreciază că listarea exclusivă la București reprezintă un eveniment unic pentru piața românească de capital care își demonstrează astfel maturitatea.
După evaluarea statutului pieței locale de capital de către FTSE Russell, care a inclus deja România în indicele piețelor emergente începând cu septembrie 2020, listarea Hidroelectrica reprezintă un pas important în vederea îndeplinirii criteriilor setate de MSCI (Morgan Stanley Capital International) pentru promovarea pieței locale de capital la statutul de piață emergentă.
Hidroelectrica a anunțat la începutul acestei luni, printr-un comunicat, intenția Fondului Proprietatea de a desfășura o ofertă publică inițială având drept obiect acțiuni ordinare existente.
Potrivit sursei citate, Fondul a primit acordul acționarilor pentru a dispune în cadrul ofertei de întreaga sa participație de până la 19,94%, din numărul total de acțiuni emise de societate, numărul de acțiuni ce vor fi vândute în cadrul ofertei publice urmând să fie determinat ulterior. Societatea nu va realiza o majorare de capital în contextul ofertei și nu va beneficia în vreun fel de fondurile obținute ca urmare a desfășurării ofertei.
Demersul va consta într-o ofertă publică adresată investitorilor retail și instituționali din România, precum și investitorilor instituționali internaționali eligibili. Acțiunile vor fi vândute și, ulterior admiterii, tranzacționate în lei.
Conform documentului, admiterea este de așteptat să aibă loc în iulie 2023. Odată admise la tranzacționare, acțiunile societății vor fi incluse în indicele BET al BVB. Societatea și fondul vor fi supuși unei restricții de înstrăinare a acțiunilor societății pentru o perioadă de 180 zile, iar acționarul majoritar al societății va fi supus unei restricții de înstrăinare a acțiunilor societății pentru o perioadă de 12 luni de la data admiterii.
În comunicat se menționează că Citigroup Global Markets Europe AG, Erste Group Bank AG, Jefferies GMBH și Morgan Stanley Europe SE acționează în calitate de Coordonatori Globali Comuni în legătură cu oferta. Banca Comercială Română SA, Barclays Bank Ireland PLC, BofA Securities Europe SA, UBS Europe SE, UniCredit Bank AG și Wood & Company Financial Services acționează în calitate de deținători comuni ai registrului de subscrieri. Auerbach Grayson, BRD - Groupe Societe Generale, S.S.I.F. BT Capital Partners S.A. și S.S.I.F. Swiss Capital S.A. sunt manageri comuni principali.ˇ
Rothschild & Co Equity Market Solutions Limited este consultantul financiar al Fondului, iar STJ Advisors este consultantul financiar al societății în legătură cu oferta publică inițială.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























