CSM nu este de acord cu legea securității cibernetice, cunoscută și sub numele de Legea Big Brother, cea care permite accesul serviciilor de informații la datele stocate de furnizorii de internet și telefonie. Reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii sunt nemulțumiți că nu au fost consultați cu privire la acest document.
Reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii nu sunt de acord cu promulgarea Legii securității cibernetice în forma actuală, ei cerând să fie consultați pe tema proiectului.
"Cu privire la legea securitatii cibernetice noi am gasit de cuviinta sa dezbatem intr-un grup de lucru in ce măsura avem posibilitatea sa intervenim in faza in care e aceasta procedura. Noi ne-am dori promulgarea legii cu condiția ca inainte de promulgare, CSM sa aiba un cuvânt de spus", a declarat președintele CSM, Marius Tudose.
Judecătorul Horațius Dumbravă a susținut joi, în ședința plenului, că CSM trebuie să susțină necesitatea autorizării prealabile a unui judecător pentru acces la datele necesare identificării unui abonat chiar și de către un serviciu de informații sau alte instituții publice, scrie Mediafax.
"Este necesar un control judecătoresc prealabil accesării datelor. Această lipsă de prevedere din textul legii lasă semne de îndoială cu privire la protejarea interesului public și dreptul la viață privată, intimă și de familie", a susținut Dumbravă, în ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în timpul discuțiilor despre legea "Big Brother".
Dumbravă a spus că nu a fost solicitat avizul CSM cu privire la implicarea autorității judecătorești în cazul Ordonanței de Urgență nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice.
El a arătat că CSM ar trebui să ceară președintelui Klaus Iohannis, în funcția de decizia pe care Curtea Constituțională o va da, să nu promulge proiectul de lege privind securitatea cibernetică și să solicite Parlamentului să discute toate legile privind comunicațiile electronice în regim de urgență, pentru a nu exista sincope de reglementare între aceste proiecte de lege.
Legea 82/2012, cunoscută drept legea "Big Brother", prevedea obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă și mobilă și de internet să rețină, timp de șase luni, anumite date ale abonaților, care să fie trimise, la cerere, autorităților din domeniul siguranței naționale pentru acțiunile de prevenire, cercetare, descoperire și urmărire a infracțiunilor grave. Curtea Constituțională a decis, în 8 iulie 2014, că Legea "Big Brother" este neconstituțională.
În 16 septembrie 2014, și Legea privind identificarea utilizatorilor de cartele telefonice pre-pay a fost declarată neconstituțională în ansamblu de către CC, care a stabilit că dispozițiile legii nu au un caracter precis și previzibil. De asemenea, Curtea a constatat că modalitatea prin care sunt obținute și stocate datele necesare pentru identificarea utilizatorilor serviciilor de comunicații electronice pentru care plata se face în avans (cartele pre-pay), respectiv a utilizatorilor conectați la puncte de acces la internet (wi-fi) nu reglementează garanții suficiente care să permită asigurarea unei protecții eficiente a datelor cu caracter personal față de riscurile de abuz, precum și față de orice accesare și utilizare ilicită a acestor date.