Ministrul Sănătății trage un semnal de alarmă legat de lipsa medicilor din foarte multe specialități. Alexandru rafila spun că există o criză națională de medici pentru anumite specialități, printre care și cele de medicină de urgență și medicină de familie.
De asemenea, el a precizat că, în ceea ce privește medicina primară, corpul medical este îmbătrânit, iar sute de localități nu au medic.
"Este un fenomen la nivel național pentru anumite tipuri de specialități care sunt deficitare. Strategia de resurse umane trebuie să țină pasul cu strategia legată de dezvoltarea serviciilor de asistență medicală. Nu putem să construim clădiri fără personal medical calificat. Sigur că avem niște instrumente acum la îndemână, digitalizarea, telemedicina, acordarea de la distanță de servicii medicale, mai ales pentru zonele mai puțin accesibile, dar pe de altă parte sunt specialități care deservesc puncte critice, cum ar fi unitățile de primiri urgențe, cum ar fi serviciile de ambulanță, asistența medicală primară, pentru că, în ciuda numărului aparent mare de 11.000 de medici de familie, nu sunt toate localitățile, ci sunt sute de localități din România care nu au asistență medicală primară, iar corpul medical este îmbătrânit, are o medie de vârstă de peste 55 de ani", a afirmat ministrul Rafila.
Conform acestuia, deficitul de cadre medicale cu studii superioare nu poate fi acoperit pe termen scurt, însă a subliniat că problema ar putea fi rezolvată ca urmare a implementării unei strategii de resurse umane în sănătate, elaborată în premieră în România.
"Am făcut un parteneriat cu universitățile de medicină și farmacie din România, pentru că o decizie legată de pregătirea profesională trebuie făcută împreună cu dascălii, cei care învață medicii, respectiv asistenții medicali să lucreze și să se racordeze la dezvoltările tehnologice care sunt extrem de rapide în medicină", a adăugat Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătății a inaugurat, joi, noua Unitate de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean de Urgență "Mavromati" din Botoșani, care a fost extinsă și modernizată în baza unui proiect cu co-finanțare europeană în valoare de 12,5 milioane de lei.