Numele "Colectiv" va muri atunci când se va stinge ultimul supraviețuitor. Sunt cuvintele Corinei, cea pentru care o seară într-un club s-a transformat într-un permanent exercițiu de memorie. Acasă, pe stradă sau la serviciu, tânăra de 32 de ani respiră amintiri. Nu vrea să uite, dar nici să trăiască în permanență cu povara. Merge la sală ca să-și aline trupul îmbibat în furie. Dar în același timp, vrea să-și tatueze pe brațul ars numărul de la garderobă. Corina are sentimente puternice pentru toți cei care încă mai suferă în urma tragediei Colectiv. Dar are și resentimente față de statul care n-a făcut nimic în acești doi ani. Doar o tragedie mai mare ne-ar putea scoate din amorțeală, spune Corina.
Corina Ioniță a adunat în ultimii 2 ani trăiri pe care mulți le descoperim doar în filme. Suferința de pe patul de spital, recuperarea sub privirile critice sau nepăsătoare ale celor din jur, dezinteresul autorităților și zbuciumul celor care și-au îngropat copiii sunt acum parte din viața ei, la 32 de ani.
”Coșmarurile sunt când sunt trează. Nu-mi iese din minte niciodată. În fiecare secundă, oriunde m-aș afla, că sunt la job, că sunt acasă, că sunt în pat, că sunt în mijlocul de transport în comun, imaginile alea mi se derulează permanent în minte”.
Corina a înțeles că soarta a adus-o pentru prima data într-un club underground. Prietena ei din facultate și iubita lui Andrei Găluț, singurul din trupa Goodbye to Gravity care a scăpat cu viață, a invitat-o la concertul din 30 octombrie. Doar Corina a avut însă norocul să mai vibreze la acordurile vieții, prietena ei - nu.
”Ce mă interesează pe mine foarte mult sunt bratele pentru că am suferit niște operații de grefare aici, sunt aceste grefe care nu arată foarte în regula, estetic vorbind”.
Corina vrea ca atunci când își privește trupul să nu se mai simtă o victimă din Colectiv. Nu mai vrea să traiască în trecut. Cicatricile de pe mâini îi amintesc de scenele înfricoșătoare de pe Strada Tăbăcarilor. Vrea să-și facă tatuaje și să-și tonifieze brațele. De două luni vine la sală. Efortul are efecte și asupra minții, spune ea, pe care încearcă să o țină ocupată ca să mai uite de lumea de dincolo, de care a fost atât de aproape.
Etichetare este cuvântul de care pare că se lovește la tot pasul. După arsuri care i-au distrus aproape jumătate din corp, spitalizări în țară și peste hotare, tratamente și perioade de refacere fizică și psihică, Corina a fost nevoită să facă față și reacțiilor ciudate. Aceleași care, imediat după Colectiv, au lăsat-o fără serviciu. Pentru că patronul de la casa de amanet la care lucra a jignit-o și a ridiculizat-o. Acum, vorbele nu o mai ating. Flăcările nu i-au mistuit optimismul.
”Mi s-a întâmplat la o cofetărie. Am mers să cumpăr prăjituri și doamna de acolo mi-a văzut mâinile. M-a întrebat ce s-a întâmplat și i-am spus: Colectiv. Am regretat amarnic. A ieșit de acolo, de după tejghea, a venit la mine, a început să plângă, să ma ia în brate, sa le cheme pe colege, colegele veniți, uitați, este o supraviețuitoare din Colectiv. Iar eu m-am simțit oribil. Și de atunci am învățat să fiu extrem de discretă și când mă duc într-un loc să-mi trag așa un pic mânecile.
Cand m-am întors de la Londra, acum un an, am luat un autobuz, expresul acela care te aduce de la aeroport până în centru. Și la o frână mi s-au dus bagajele. În capatul autobuzului era un cetățean care a început să urle când am pus mana pe troler. Aoleuuuu, am pus mâna pe trolerul ăsteia, am luat nu știu ce boală.
Nu vreau să mă mai identific cu Corina de la Colectiv. Vreau să fiu doar Corina. Nu neg ce mi s-a întâmplat. Nu întorc spatele Colectivului, dar vreau să merg mai departe. Nu mai pot!
O neputință care s-a instalat și din cauza nepăsării autorităților care au continuat să aplice eternul principiu românesc: "las-o, mă, că merge așa!". La Parlament, de exemplu, strigătele de disperare ale parinților care și-au pierdut copiii în Colectiv încă n-au pătruns prin marmura somptuoasă.
”Nu se poate asa ceva. Este de un cinism.... ne râd în nas. Își bat joc de noi.... ne spun practic fără cuvinte, doar prin gesturi... muriți! Nu ne interesează! Este revoltător ca după o astfel de tragedie sa nu iei niciun fel de măsuri. Tu, ca minister al Sănătății.
Noi mai avem speranță, cu toata lehamitea asta. Și cu tot tăvălugul ăsta de sentimente contrarii pe care il ducem de 2 ani de zile dupa noi. Ar trebui sa plătească toți vinovații și vinovații sunt foarte mulți!”
Reporter: Andreea Dăscălescu
Imagine: Vasi Grăjdeanu, Daniel Ioniță
Montaj: Beatrice Mihalache
