Actual· 3 min citire

Consiliul Concurenței trage semnalul de alarmă: Schimbi furnizorul, plătești mai puțin la gaze. Cum poți să reduci factura cu până la 200 lei

Consiliul Concurenței trage semnalul de alarmă: Schimbi furnizorul, plătești mai puțin la gaze. Cum poți să reduci factura cu până la 200 lei

Consiliul Concurenței trage semnalul de alarmă: Schimbi furnizorul, plătești mai puțin la gaze. Cum poți să reduci factura cu până la 200 lei

Publicat16 oct. 2020, 15:33
Actualizat16 oct. 2020, 15:35

Factura la gaze ar putea scădea în timpul iernii, dacă schimbăm furnizorul. Consumatorii casnici care folosesc gazele naturale pentru încălzire ar putea plăti facturi mai mici cu sume cuprinse între 60 și 150 lei, potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenței.

Autoritatea de concurență a finalizat prima etapă a analizei derulate în contextul liberalizării activității de furnizare a gazelor naturale către clienții casnici.

Cele mai mari reduceri, de peste 200 de lei, le vor simți consumatorii care locuiesc în zone mai friguroase ale țării și, drept urmare, folosesc un volum mai mare de gaz pentru a se încălzi.

Ca urmare, Consiliul Concurenței recomandă persoanelor care folosesc gazele naturale să ia în considerare schimbarea contractului sau a furnizorului, astfel încât să aleagă varianta cea mai avantajoasă, înainte de venirea sezonului rece. În acest context, autoritatea de concurență atrage atenția și asupra importanței analizării cu atenție a clauzelor contractuale incluse în ofertele de furnizare.

Analiza Consiliului Concurenței a evidențiat faptul că, până la acest moment, procesul de liberalizare a furnizării gazelor naturale consumatorului casnic nu a generat un interes semnificativ în rândul clienților casnici: în prima lună de la debutul liberalizării, o mare parte dintre clienții casnici au fost pasivi, iar cea mai mare parte a celor care au trecut în regim concurențial au făcut acest lucru fără a schimba furnizorul curent de gaze naturale.

La sfârșitul lunii iunie 2020 (înainte de a fi demarat procesul de liberalizare), clienții casnici cărora li se furnizau gaze naturale în regim concurențial reprezentau 12,1% din totalul consumatorilor casnici, ajungând la circa 19% în iulie 2020. Cu toate acestea, doar 2% dintre clienții casnici care au trecut în regim concurențial în luna iulie au făcut acest lucru concomitent cu schimbarea furnizorului de la care achiziționau gaze naturale în regim reglementat.

"Credem că acest lucru este rezultatul unui cumul de factori. Pe de o parte, în perioada verii, volumul redus al gazelor naturale consumate nu a generat un interes deosebit pentru schimbarea furnizorului, așa cum s-ar putea să fie cazul în timpul sezonului rece, când consumatorii ar putea fi mult mai interesați de prețul gazelor naturale și de diferențele de preț ale diverșilor furnizori. Pe de altă parte, ofertele de gaze naturale realizate la debutul procesului de liberalizare s-ar putea să nu fi fost suficient de atractive pentru a determina schimbarea furnizorului curent de gaze naturale de către clienții casnici. Nu în ultimul rând, nivelul de informare a consumatorilor cu privire la procesul de liberalizare, în general, și la modalitatea de schimbare a furnizorului, în particular, ar putea fi mai redus decât cel dorit", a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

 Ca urmare, Consiliul Concurenței consideră că, cel puțin până în iulie 2021, este necesară desfășurarea unei campanii intense de informare publică, axată pe mai multe direcții (de exemplu, cu privire la rolul diverșilor operatori activi în sectorul gazelor naturale, cu privire la elementele ce formează prețul final al gazelor naturale, cu privire la modalitatea de schimbare a furnizorului de gaze naturale etc.). De asemenea, eforturile de informare și popularizare făcute la debutul liberalizării ar trebui intensificate și continuate pe parcursul întregului proces, presiunea concurențială exercitată de consumatorii casnici bine informați fiind esențială pentru succesul liberalizării.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual