Peste 2.300 de consumatori din mai multe localități ale județului Dâmbovița nu au alimentare cu energie electrică din cauza avariilor produse pe rețeaua de alimentare, trei drumuri județene fiind închise circulației rutiere.
Potrivit datelor furnizate de Comandamentul pentru Situații de Urgență Dâmbovița, 260 de consumatori din nouă localități nu sunt alimentați cu energie electrică, duminică, în urma avariilor produse pe rețeaua de alimentare.
Astfel, localitățile Malu cu Flori, Văleni, Pucheni, Cândești Deal, Bălteni, Muscel și Vulcana Băi sunt complet nealimentare, în timp ce alimentarea cu energie electrică se face doar parțial în localitățile Văcărești și Samurcaș.
Potrivit Poliției Dâmbovița, trei drumuri județene sunt închise, duminică, circulației rutiere, fiind vorba despre DJ 722 Văcărești - Brătești, Moara Nouă - Bănești, DJ 710 A Diaconești - Vârfuri și DJ 721 Văcărești - Perșinari - Produlești.
Avertizarea de cod portocaliu de viscol, valabilă până duminică seară, a fost restrânsă, sâmbătă seară, la Capitală și 13 județe din sud-estul țării, în timp ce alte 14 județe din sud, centru și est sunt sub cod galben de viscol, informează Administrația Națională de Meteorologie.
Codul portocaliu rămâne valabil, până duminică la ora 22.00, pentru județele Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galați și municipiul București.