Chirurgul vedetelor este obligat la daune record după moartea unei paciente în timpul unei operații estetice de liposucție.
Călin Doboș, supranumit și „chirurgul vedetelor”, condamnat la închisoare pentru moartea unei paciente, este obligat să plătească daune record.
Curtea de Apel Galați a pronunțat pe 6 iulie verdictul definitiv în procesul penal deschis împotriva lui Călin Doboș, cunoscut și ca plasticianul vedetelor. Într-o primă fază, instanța l-a condamnat pe Doboș la trei ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă și interdicția de a exercita profesia de medic pe o perioadă de patru ani, relatează Adevărul.ro.
Acum judecătorii s-au pronunțat asupra pretențiilor civile ale familiei victimei. Instanța a stabilit ca Doboș să plătească daune morale și materiale de 498.500 de lei, la care se adaugă alți 28.000 de lei către Spitalul de Urgență din Galați, în contul îngrijirilor medicale primite de pacienta medicului.
Medicul Călin Doboș a ajuns cunoscut în România pentru că a efectuat modelări de sâni, rinoplastii, lipoaspirații, liftingurile faciale, injecții cu Botox sau acid hialuronic pentru mai multe persoane cunoscute, precum Bianca Drăgușeanu, Dana Săvuică și Viorel Lis. Doboș a susținut constant că avea dreptul să opereze din 2010, chiar dacă nu-și finalizase studiile de specialitate.
O pacientă de 37 de ani a murit după o oprație estetică
Cunoscutul estetician a intrat în vizorul autorităților judiciare în urmă cu șapte ani, după decesul unei femei de 37 de ani din Brăila.
Medicul i-a făcut acesteia o liposucție într-o clinică privată din Galați, deși era, la acel moment, specializat în chirurgie maxilo-facială.
Rudele femeii au acuzat că aceasta a murit după ce a suferit, în timpul intervenției făcute de Doboș, mai multe perforații ale intestinului.
Medicul în vârstă de 46 de ani, care între timp s-a mutat la București, a fost găsit vinovat pentru ucidere din culpă și condamnat la trei ani de închisoare cu executare.
Prins în timp ce încerca să fugă din țară
Medicul a fost prins în timp ce încerca sa iasă din țară prin vama Nădlac. El fusese dat în consemn la frontieră și a fost predat Inspectoratului Județean de Poliție Arad pentru punerea în aplicare a sentinței judecătorești definitive.