Cererile pentru cabinetele de chirurgie estetică s-au triplat în ultimii doi ani
Numărul femeilor care se adresează centrelor de specialitate pentru a-și face implant de silicon, lipoaspirații, lifting și intervenții de chirurgia pleoapelor s-a triplat în ultimii doi ani, iar tendința este de continuă creștere a solicitărilor pentru astfel de proceduri.
'Implanturile cu silicon nu afectează sănătatea unui sân', a declarat, pentru NewsIn, medicul specialist în chirurgie Plastică și Reparatorie, Mădălina Lazăr, de la Centrul medical Medicover.
Majoritatea implanturilor se pun în spatele mușchiului pectoral, astfel încât nu vin în contact cu glanda mamară și orice patologie mamară se poate detecta ca la un sân normal, prin mamografie sau palpare.
În situațiile în care în urma unui impant cu silicon la nivelul sânului se formează un nodul sau o tumoră, aceasta poate fi extirpată fără a fi afectat siliconul.
Potrivit medicului Mădălina Lazăr implanturile cu silicon se schimbă la 10-15 ani pentru că se lasă în timp. Prețul unui implant de silicon variază între 600 de euro și 1.000 de euro.
'Siliconul care a apărut în ultimul timp este un gel coeziv și chiar dacă se sparge gelul nu se împrăștie, ceea ce se vede este doar faptul că un sân este mai flasc decât celălalt', a explicat Mădălina Lazăr.
Potrivit medicului estetician, dacă siliconul la un sân se sparge este obligatoriu ca acesta să se înlocuiască la ambii sâni, pentru că în caz contrar nu se mai poate realiza o simetrie între cei doi.
'Sunt implanturi care au o parte cu silicon și o pungă cu ser fiziologic cu o mică valvă prin care se poate mări implantul în timp fără ca pacienta să fie reoperată', a subliniat Lazăr. Acest tip de implant mai este utilizat și în reconstrucția de sân.