Regiunea lateral occipitală complexă (LOC) împreună cu rețeaua frontoparietală (FPN) conțin subzone specializate care prelucrează în mod separat ceea ce pot fi considerate „lucruri” - cum ar fi mingi sau pietre, rigide și tangibile - și „substanțe” - precum apa, nisipul sau mierea.
Funcția distinctă a creierului în percepția mediului înconjurător
„Creierul nostru pare să aibă o arhitectură funcțională adaptată pentru a face distincția între lucrurile pe care le putem apuca direct și cele cu care trebuie să interacționăm diferit, folosind instrumente," spune Nancy Kanwisher, profesor la MIT și autoarea principală a studiului, conform Popular Science.
Pentru a investiga aceste procese, cercetătorii au folosit imagistică prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI). Ei au înregistrat activitatea cerebrală a voluntarilor în timp ce aceștia urmăreau videoclipuri scurte care surprindeau fie materiale solide ce ricoșau, fie fluide ce curgeau.
Implicații pentru planificarea acțiunilor și interacțiunea fizică
Rezultatele indică faptul că această separare neuronală între „lucruri” și „substanțe” constituie baza pe care creierul construiește capacitatea de a planifica modul în care interacționează cu lumea fizică. Această diferență explică modul în care gestionăm diverse situații, de la turnarea lichidelor în recipiente, până la prinderea obiectelor aflate în mișcare.
Perspective noi pentru tehnologii avansate
Studiul oferă noi instrumente conceptuale pentru înțelegerea modului în care creierul procesează realitatea materială, deschizând drumuri în domenii precum dezvoltarea inteligenței artificiale, robotică și neuroștiințe aplicate. O mai bună cunoaștere a modului în care creierul separă și procesează aceste categorii poate conduce la crearea unor sisteme artificiale mai inteligente, capabile de o interacțiune mai naturală cu mediul ambiant.
