O echipă de cercetători de la Universitatea de Medicină din Viena a analizat rămășițele a 67 de gladiatori îngropați într-un mormânt comun situat în apropiere de orașul antic Efes, pe teritoriul actual al Turciei. Rezultatele investigației oferă o privire fascinantă asupra dietei acestor luptători care făceau spectacol în arene, iar concluziile obținute contrazic majoritatea presupunerilor moderne despre alimentația sportivilor de performanță din trecut.
Ce mâncau, de fapt, gladiatorii: meniul lor nu semăna cu cel al unui luptător modern
Pentru a afla cu exactitate ce consumau gladiatorii, specialiștii au recurs la analiza izotopică a oaselor, o tehnică avansată care permite detectarea prezenței unor elemente chimice precum calciul sau zincul, indicatoare ale tipului de hrană consumat pe termen lung. Studiul a arătat că baza alimentației gladiatorilor era formată din orz, fasole și alte leguminoase bogate în carbohidrați. Aceste alimente le ofereau energia necesară antrenamentelor solicitante și luptelor epuizante din arenă.
În schimb, carnea și alte surse de proteine animale apăreau rar în dieta lor, ceea ce indică o strategie alimentară clar definită, diferită de regimul bogat în proteine promovat în prezent pentru sportivii de performanță.
Carbohidrații, combustibilul din spatele spectacolelor sângeroase
Pe lângă faptul că le ofereau energie pe termen lung, carbohidrații din dieta zilnică a gladiatorilor contribuiau și la dezvoltarea unui strat de grăsime subcutanată, un detaliu crucial în strategia de supraviețuire în arenă. Acest strat de grăsime proteja organele interne de lovituri directe și răni grave. Astfel, deși sângerau la suprafață, rănile erau adesea superficiale, iar gladiatorii puteau continua lupta, în timp ce publicul se bucura de spectacol.
Ce alimente trebuie să mănânci în Postul Sfintei Mării. Recomandarea specialiștilor în nutriție
Conform cercetătorilor, acest aspect al alimentației era deliberat, menit nu doar să ofere energie, ci și să transforme corpul gladiatorilor într-un „echipament de luptă” adaptat specific pentru confruntările din arenă.
Cenușa de os, suplimentul natural al gladiatorilor
Un alt detaliu care a ieșit la iveală în urma studiului a fost consumul unor suplimente neobișnuite pentru zilele noastre: gladiatorii obișnuiau să ingereze cenușă de os sau resturi vegetale arse. Acestea erau surse naturale de calciu și alte minerale, menite să întărească sistemul osos și să susțină rezistența fizică în fața multiplelor lovituri primite în timpul luptelor.
„Presupun că știau despre legătura dintre dietă și performanță (și) cu siguranță doreau să îngrașe gladiatorii”, a explicat profesoara Kathleen Coleman de la Harvard Classics, conform sursei citate. Această remarcă susține ipoteza că regimul alimentar nu era rezultatul unei sărăcii sau al lipsei de resurse, ci parte a unei strategii elaborate de antrenorii și organizatorii spectacolelor din arenă.
O abordare nutrițională cu mult înaintea vremurilor sale
Această dietă predominant vegetariană, completată cu suplimente minerale din surse naturale, pare să fi fost gândită cu precizie pentru a maximiza performanța fizică, rezistența la șoc și refacerea rapidă. Gladiatorii, departe de a fi simple brute hrănite cu carne, aveau un regim alimentar optimizat pentru supraviețuire și spectacol, în care fiecare element era atent calculat.
Informațiile scoase la lumină de echipa de la Viena, în colaborare cu experți internaționali, rescriu ceea ce știm despre viața acestor luptători și confirmă ideea că organizatorii luptelor și antrenorii aveau o înțelegere funcțională a legăturii dintre nutriție și performanță, chiar și într-o epocă în care știința medicală era abia la începuturi.
Gladiatorii Romei antice nu se hrăneau cu instinct, ci urmau o dietă gândită în detaliu. Iar succesul lor pe viață și pe moarte se clădea, printre altele, pe fasole, orz și cenușă.
Cum și-a întinerit creierul cu 10 ani un profesor de la Harvard. Regimul care i-a schimbat viața
