Celebrul fotoreporter britanic Paul Lowe - care a acoperit conflicte, inclusiv asediul orașului Sarajevo în timpul războiului din Bosnia - a fost înjunghiat mortal pe un traseu de drumeție din California. Șocant este faptul că vinovat de crimă s-ar face chiar fiul său în vârstă de 19 ani. Adolescentul a fost arestat.
Lowea fost găsit mort în 12 octombrie în munții San Gabriel. Bărbatul în vârstă de 60 de ani fusese înjunghiat în gât, conform înregistrărilor de la biroul medicului legist din Los Angeles, relatează The Guardian.
Fiul lui Lowe, Emir, în vârstă de 19 ani, a fost acuzat de crimă și urma să apară miercuri la tribunalul din West Covina, a declarat biroul procurorului districtului Los Angeles pentru agenția de știri PA.
„Biroul de omucideri a prezentat astăzi cazul biroului procurorului districtual din comitatul Los Angeles pentru considerații de clasare. Biroul procurorului districtual a depus o acuzație de crimă la adresa suspectului Emir Lowe pentru uciderea tatălui său Christian Paul Lowe. Nu există informații suplimentare în acest moment”, a transmis pentru PA Departamentul șerifului din comitatul Los Angeles.
Departamentul șerifului precizează că ofițerii care au răspuns la un apel pentru atac cu o armă mortală au găsit un „bărbat alb adult care suferea traume la partea superioară a trunchiului. Personalul departamentului de pompieri din San Bernardino a declarat decesul victimei la fața locului”.
„Un bărbat alb adult a fost văzut plecând cu mașina de la locul faptei și a fost ulterior implicat într-o coliziune în trafic, singur, la câțiva kilometri distanță. Bărbatul a fost reținut în așteptarea unor investigații suplimentare. Ancheta este în curs de desfășurare și nu există informații suplimentare în acest moment”, a transmis poliția.
King"s College din Londra, unde Lowe a fost profesor invitat în studii de război, a declarat că fotojurnalistul premiat va fi „profund regretat”.
„Cu profundă tristețe am primit vestea trecerii în neființă profesorului Paul Lowe. Paul a fost profesor invitat în cadrul departamentului de studii de război, profesor de fotojurnalism la Universitatea de Arte din Londra și un fotojurnalist premiat cu VII Academy. Un prieten, coleg și colaborator a cărui muncă a avut un impact uriaș în a pune în lumină asediul de la Sarajevo și a aborda moștenirea acestuia, am avut privilegiul de a lucra cu el la mai multe proiecte legate de artă și reconciliere”, se mai arată în mesajul publicat pe X.