Gest șocant, în Craiova. O avocată, fiica unui fost procuror, s-a sinucis.
O avocată, fiica unui fost procuror din Craiova, s-a sinucis în timp ce era într-o vizită la niște prieteni.
Femeia, în vârstă de 35 de ani, mersese împreună cu iubitul său să vadă cum își renovaseră niște prieteni apartamentul. Craioveanca se mutase de câțiva ani în străinătate.
Tragedia a avut loc în seara zilei de 2 mai, într-un bloc privat din Craiova. Surse judiciare au declarat că Lucia Marina Niculeanu era însoțită de concubinul său cu care, de altfel, se stabilise de câțiva ani în străinătate.
Cei doi veniseră în țară să petreacă sărbătorile și hotărâseră să meargă în vizită la niște prieteni. Doreau să vadă cum își renovaseră casa. La un moment dat, fără să o vadă cineva, femeia a ieșit din apartament și s-a aruncat în gol de la etajul 4, pe casa scării.
Prietenul la care se afla în vizită Marina Niculeanu și concubinul său a sunat imediat la 112. Un echipaj SMURD a ajuns la fața locului, a efectuat manevre de resuscitare, dar femeia nu a mai reacționat.
„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, în timp ce se afla în vizită în apartamentul apelantului, din Craiova, împreună cu concubinul acesteia, de 35 de ani, femeia ar fi părăsit incinta locuinței, fiind găsită ulterior căzută la parterul blocului. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă. Totodată a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului", se arată într-un comunicat remis presei.
Colegii avocați care mai păstrau legătura cu Marina Niculeanu spun că aceasta ar mai fi avut tentative de suicid.