Coronavirus - România: 196004 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Cartoful, campion la potasiu, benefic pentru inimă. Cum trebuie gătiţi cartofii ca să fie sănătoşi

Friday, 06 November 2015, 11:14 Sursă: REALITATEA.NET

Cu toate că nu sunt priviţi cu ochi buni din cauza ideii că îngraşă sau că nu ar avea valoare nutritivă, majoritatea oamenilor consumă în jur de 140 de kilograme de cartofi pe an. Trebuie să recunoaştem că sunt cele mai accesibile legume, disponibile tot timpul anului. Nutriţioniştii recunosc însă calităţile nutritive ale cartofilor.

„Reprezintă o sursă importantă de carbohidraţi, vitaminele C şi B6, potasiu“, notează profesorul doctor Nicolae Hâncu, în volumul „Abecedar de nutriţie“, scrie Adevărul.ro. 

Specialistul atrage atenţia: „Cartofii se consumă doar gătiţi, din cauza conţinutului crescut de amidon nedigerabil. Sub coajă, cartofii conţin cantităţi crescute de glicoalcaloizi (cel mai important fiind solanina), cu potenţial toxic. Din acest motiv nu se vor consuma cartofii expuşi prea mult timp la lumină, care devin negricioşi, loviţi sau îmbătrâniţi“.

Modalitatea în care aceştia sunt gătiţi este esenţială pentru a conferi cartofilor eticheta de „legumă sănătoasă“. Atunci când sunt preparaţi în mod corect (la cuptor, la abur, fierţi/copţi în coajă), cartofii reprezintă o sursă relativ ieftină de substanţe hrănitoare esenţiale pentru orice persoană. În acest sens, cartofii gătiţi la cuptor, cu ulei de măsline, sau copţi în coajă pot fi incluşi chiar şi în planurile de slăbit, întrucât aceştia oferă organismului multe beneficii nutriţionale.

„Dacă 100 de grame de cartof copt în cuptor are aproximativ 120 kcal şi nu conţine grăsimi, aceeaşi cantitate de cartofi prăjiţi are 225 kcal şi 11 grame de grăsimi, o bună parte sub formă de acizi graşi trans“, precizează prof. dr. Nicolae Hâncu.

Deşi bananele au fost considerate tot timpul unele dintre alimentele cu un conţinut ridicat de potasiu, în realitate, cartofii au cea mai mare cantitate de potasiu existentă într-un singur produs alimentar. Un cartof mediu copt, în coajă, conţine aproximativ 700 mg de potasiu.

Cine ia în considerare cartofii atunci când se gândeşte la vitamina C? Ar fi bine însă să ne schimbăm părerea. Cartofii sunt o bună sursă de vitamina C. Un cartof de mărime medie oferă aproximativ 45% din doza zilnică de vitamina C, esenţială pentru buna funcţionare a sistemului imunitar, mai ales în sezonul rece.

Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL