Actual· 4 min citire

Camera Deputaților dezbate marți moțiunea simplă a USR împotriva ministrului Energiei

Virgil Popescu / Foto: Inquam Photos

Virgil Popescu / Foto: Inquam Photos

Scris de Dan Istratie Publicat: 6 sept. 2022, 07:06

Plenul Camerei Deputaților dezbate, marți, moțiunea simplă inițiată de USR împotriva ministrului Energiei Virgil Popescu, votul urmând să fie dat miercuri.

Moțiunea simplă este intitulată "România fără energie. Românii plătesc factura pentru incompetența lui Virgil Popescu" și a fost depusă de USR în 1 septembrie, în prima zi a sesiunii parlamentare ordinare.

"În conformitate cu articolul 112 din Constituția României și cu 189 din Regulamentul Camerei Deputaților, vă înaintez moțiunea: "România fără energie. Românii plătesc factura pentru incompetența lui Virgil Popescu", a anunțat liderul grupului Ionuț Moșteanu.

Liderul AUR, deputatul George Simion, a precizat că partidul pe care îl conduce susține acest demers.

În moțiune USR susține că orice zi în plus în care Virgil Popescu este ministru înseamnă "încă o oră de frig pe care românii o vor îndura la iarnă".

"Virgil Popescu este un izvor nesecat de nepricepere. Este emblema acestui guvern eșuat, format din băieți nu prea deștepți. Iar acest lucru se vede în facturile fiecărui consumator din România. A început să se vadă dureros pe cardul angajaților din industria prelucrătoare. Și se vede în datoria de la buget pe care Guvernul României o are de achitat companiilor furnizoare de energie electrică: 40 de miliarde de lei - chiar dacă în ultimele săptămâni s-au jucat cu această cifră mai ceva ca la ruletă", se menționează în document.

Semnatarii critică schema de compensare și plafonare a prețului energiei, "desăvârșită de Virgil Popescu", susținând că aceasta este o "făcătură", o "șmecherie" sau o "manevră", care a generat panică și incertitudine.

"Opera de artă a guvernării PSD-PNL-UDMR, desăvârșită de Virgil Popescu cu o seninătate inconștientă și cu complicitatea ANRE, este celebra schemă de compensare și de plafonare. În loc de predictibilitate, "SCHEMA" - căci acest guvern nu putea concepe decât o "schemă", o "făcătură", o "șmecherie" sau o "manevră" - a generat panică și incertitudine. A îndatorat companii critice pentru economia românească, a vulnerabilizat zeci de mii de locuri de muncă și a slăbit securitatea energetică a României într-un context internațional extrem de dificil. (...) Sloganul "SCHEMEI" puse la cale de guvernarea Ciucă e foarte simplu de ținut minte: "Români, dormiți liniștiți! Stinge Virgil Popescu lumina pentru voi!"", se mai menționează în moțiune.

Inițiatorii mai susțin că Virgil Popescu a pus economia pe butuci.

"La iarnă, nu trebuie să vă îngrijorați că avem un război la graniță care ne afectează inclusiv energetic, nu trebuie să faceți economie la energie și nu trebuie să vă cronometrați dușurile cu apă caldă. A rezolvat Virgil Popescu treaba asta, încă din vară: companii din industria prelucrătoare și-au restrâns sau chiar și-au închis, deja, activitatea! Iată cum am devenit eficienți energetic: nu mai avem nevoie de energie, pentru că s-a îngrijit Virgil Popescu să pună economia pe butuci și nu mai are cine să o consume", mai arată documentul.

De asemenea, USR mai menționează că, în trei ani de mandat al ministrului Popescu, România a ajuns de la o piață cu prețuri mici la energie la cele mai mari prețuri din Uniunea Europeană.

"În trei ani, palmaresul ministrului Popescu este de neegalat: zero MW noi de energie electrică puși în producție, 6.000 MW retrași din producție! Investițiile sunt pe hârtie și în poze electorale, dar, în realitate, ele lipsesc cu desăvârșire. Centrala de la Iernut zace neterminată încă din 2019. Peste câțiva ani o veți vinde și pe aceasta la fier vechi? Noi proiecte regenerabile zero. Și lista poate continua. În trei ani, domnule ministru, ați propulsat România de la o piață cu prețuri mici la energie, cum ne spuneați chiar dumneavoastră în 2020, direct în fruntea clasamentului cu cele mai mari prețuri din Uniunea Europeană! Sunteți campionul falimentului - și al celui economic, și al celui moral!", se precizează în document.

USR mai susține că românii s-au săturat de "teatrul jenant" al partidelor din coaliție care îl critică pe "ministrul sărăciei energetice", dar votează rămânerea lui în funcție.

"Domnule Popescu, orice zi în plus în care sunteți ministru înseamnă încă o oră de frig pe care românii o vor îndura la iarnă! Altfel, trăiască guvernul falimentului!", se mai menționează în moțiunea simplă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News