Primarii iau cu asalt Palatul Victoria. "Auzim în fiecare seară la TV că economia duduie"

Tuesday, 29 January 2019, 07:23 Sursă: REALITATEA.NET

Autor: Realitatea.NET

Bugetul este motiv de scandal între guvern și primari. Edilii acuză Executivul că le taie din bani.

Asociaţia Municipiilor din România se plânge că în proiectul de buget pe 2019 doar 50% din impozitul pe venit este direcționat către autorităţile locale, faţă de 60% cât a fost convenit în toamnă.

Primarii au cerut astăzi o întrevedere cu Viorica Dăncilă. Premierul i-a refuzat. Vor discuta în schimb cu ministrul de finanțe Eugen Teodorovici.

Primarii de municipii se întâlnesc în ședință la ora 13.00, înainte de vizita la Palatul Victoria, programată pentru ora 15.00.

Înainte de ședința de la AMR, mai mulți edili de municipii au făcut declarații despre negocierea pe buget.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că orice leu luat de la București înseamnă sufinanțare și subdezvoltare:

"Suntem bine organizați și colaborăm cu primarii de orașe și de comune. Presedintele AMR, Robert Negoiță, a făcut demersuri de mai mult timp cu cei care elaborează schița de buget, ca să nu ajungem în situația de azi, când se prezintă bugetul, iar consultarea are loc tot asăzi. Poate a fost perioad sărbătorilor, să avem înțelegere. Să mergem pe bună credință, sper să nu fie o întâlnire protocolară, ci să avem rezultate bune", a mai spus Gabriela Firea.

"Sunt convinsă că există soluţii şi mai ales că auzim în fiecare seară la televizor că ţara este pe plus, bugetul este pe plus, încasările merg foarte bine, economia duduie. Dacă economia duduie, de ce trebuie să tăiem de la proiectele de dezvoltare?", a mai spus primarul Gabriela Firea.

La rândul său, Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, a declarat că administraţia publică locală din Românua a fost lipsită, în 2018, de sume importante de bani, şi speră ca situaţia să nu se repete.

„Anul trecut au fost tăiate cu mai bine de 30%. Undeva către 40% au fost tăiate. Azi, administraţia publică locală este profund subfinanţată. Această eroare de anul trecut nu trebuie să se repete niciodată. (...) Astăzi (marţi, nr.) mergem la Minister şi sperăm să găsim acea formă în care statul român să funcţioneze. Primăriile sunt tot stat român", a spus Robert Negoiţă.

Și primarul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc, acuză Guvernul de subfinanțarea primăriilor:

"Nu doresc nici eu, nici altii sa mai fim vaduviti de resurse financiare. Cele mai mari probleme sunt la nivelul oraselor. Daca si iau bani, cu ce se realizeaza aceste obiective? E nevoie de mai multe resurse la autoritatea locala ca e prima care sta in fata cetatenilor", a declarat Emil Boc.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, marţi, că proiectul de buget pe 2019 va fi publicat pe site pentru consultare publică după discuţia pe care o va avea cu reprezentanţii structurilor asociative la nivel local, menţionând că deficitul va fi "undeva la 2,55%".

"Despre buget vom discuta în momentul în care îl punem pe site pentru consultare publică, probabil că astăzi o să avem acest buget, după discuţia cu cei din structurile asociative la nivel local o să punem pe site şi bugetul", a afirmat ministrul, înainte de şedinţa Comisiei economice a Senatului.

Primarii declară război Guvernului pe tema bugetului. "Dăncilă ne-a mințit"

Gheorghe Falcă, membru în comitetul director al Asociației Municipiilor, primar al Aradului, a explicat la Realitatea TV care este cauza nemulțumirii:

"Am avut o întrevedere în toamnă cu reprezentanții Guvernului și am ajuns la un acord să ne revină 60% din impozitul pe venit. Acum, surpriză, înțelegem că Guvernul nu respectă această înțelegere, ci ne trezim cu o coborâre a pragului spre 45-50%. Asta după ce anul trecut ni s-au furat milioane de euro. Efectele vor fi resimțite de cetățenii din toată țara, nu de primari: tăiere de investiții și de bani de la dezvoltare. România nu va mai avea acele motoare de dezvoltare din teritoriu. Ei vor să-și închidă bugetul cu noi, cu cetățenii din țară", a declarat Gheorghe Falcă.

Darius Vâlcov, consilierul premierului, a declarat că proiectul de lege a bugetului pentru 2019 este gata, urmând a fi prezentat de către Guvern marţi, 29 ianuarie.

"Este gata, va fi anunţat marţi (...) Pe 5 sau 6 februarie va putea începe şi dezbaterea pe marginea acestuia, atunci când Parlamentul se întoarce", a afirmat Vâlcov.

Totodată, el a menţionat că în cursul zilei de luni va avea loc probabil o ultimă discuţie a proiectului de buget în cadrul coaliţiei de guvernare şi cu UDMR.

De asemenea, Vâlcov a precizat că premierul Viorica Dăncilă a participat la majoritatea întâlnirilor de la Guvern privind proiectul de buget, iar din fotografia prezentată de liderul PSD, Liviu Dragnea, pe Facebook ea a lipsit pentru că acea întâlnire a fost pentru a fi prezentate liderilor coaliţiei datele proiectului de buget. "Doamna prim-ministru a participat la majoritatea întâlnirilor, ştia despre ce este vorba, a fost o prezentare pentru liderii coaliţiei", a precizat Darius Vâlcov.

Potrivit acestuia, proiectul de buget pentru 2019 va cuprinde "surprize foarte plăcute", el referindu-se, în context, la o creştere de aproape jumătate a bugetului Educaţiei faţă de anul 2018, precum şi de creşteri consistente ale bugetelor Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

 


Citeste totul despre:


Adaugă părerea ta
Alte articole din: ECONOMIE