Actual· 2 min citire

Bolojan n-a terminat cu Educația. Vrea reforme și mai ample în învățământ

Foto/Arhivă/Profimedia

Foto/Arhivă/Profimedia

Publicat16 sept. 2025, 23:08
SursăRealitatea

Premierul Ilie Bolojan spune că nu s-a terminat cu reforma în educație, ba chiar susține că abia de acum încolo încep „lucrurile serioase”.

Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți seară, că ceea ce s-a făcut până acum în educație nu înseamnă reformă și aceasta constând în ”lucruri serioase” care vor fi făcute în perioada următoare.

”Reforma în educație nu înseamnă ceea ce am făcut până acum. Acum am luat niște măsuri pentru a avea un sistem mai eficient, în condițiile date. Banii care au fost economisiți vor fi direcționați către proiectele care sunt în execuție, pentru a ridica calitatea clădirilor din învățământ, dotărilor din  clase, având proiecte importante are sunt în derulare și, practic, cred  că din școlile din România, astăzi, cel puțin din marile orașe, jumătate sunt în șantier datorită lucrărilor are au fost declanșate în acești ani prin fonduri europene și din bugetele autorităților locale”, a declarat, marți seară, la Antena 3, Ilie Bolojan, după ce a fost întrebat când va fi făcută reforma în învățământ.

Bolojan a explicat că în perioada următoare vor fi luate măsuri pentru a crește calitatea educației.

”Reforma în educație înseamnă altceva, înseamnă lucruri serioase și sper să avem timp. În perioada următoare, nu acum când lucrăm efectiv ca niște pompieri pentru a stinge incendiile, să ne ocupăm și de lucruri serioase, pentru a ridia calitatea în educație, pentru a reduce rata de abandon școlar, pentru a rea condiții cât mai bune și pentru a avea niște tineri are sunt pregătiți pentru viitorul României”, a precizat Ilie Bolojan.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News