Actual· 2 min citire

Bac 2015. Olimpicii află joi, la ora 18.00, dacă au promovat examenul de bacalaureat

Bac 2015. Olimpicii află joi, la ora 18.00, dacă au promovat examenul de bacalaureat

Bac 2015. Olimpicii află joi, la ora 18.00, dacă au promovat examenul de bacalaureat

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 28 mai 2015, 14:20

Bac 2015. Rezultatele sesiunii speciale a examenului de Bacalaureat vor fi afișate joi, la ora 18.00, iar elevi nemulțumiți de note pot depune contestații până la ora 20.00. Ele vor fi rezolvate până vineri când se vor publica rezultatele finale.

Bac 2015. Olimpicii și sportivii au susținut miercuri ultima probă a Bacalaureatului special, și anume proba scrisă la alegere a profilului și specializării, unde pot alege dintre zece materii: Anatomie, Biologie, Chimie, Fizică, Informatică, Geografie, Economie, Psihologie, Filosofie sau Logică. Totuși, cele mai populare materii printre olimpicii care au susținut în acest an sesiunea specială au fost Geografia, Fizica și Chimia.

„Geografia este predominantă în opțiunile elevilor, pentru cei care au posibilitatea să aleagă această materie pentru examen. Trebuie să pregătească doar materia din clasa a XII-a la care oricum se pregătesc pentru clasă, iar cunoștințele sunt proaspete, spre deosebire de alte materii la care trebuie să recapituleze și din anii anteriori”, a explicat Cristina Smeianu, profesoară de Geografie la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”, din Capitală, citată de Adevarul.ro.

Bac 2015. Gradul de dificultate al subiectelor a fost unul redus

Profesoara a mai explicat că gradul de dificultate al subiectelor a fost unul redus.

„Sunt chiar mai ușoare ca în alți ani. Calculele sunt simple, au avut un bilanț migratoriu ca la simulare. Singura diferență ar fi că au inclus pe hartă și state europene mai mici, precum Monaco”, a adăugat Cristina Smeianu.

Și la Informatică au fost accesibile subiectele, însă prea puțini candidați, a comentat George Trifan, profesor de Informatică la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București.

Fizica, în schimb, este o altă probă preferată de elevii de la profilul real, iar în acest an subiectele au fost echilibrate, spune Ioana Stoica, profesoară de Fizică la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din Capitală.

„Doar la termodinamică este ceva mai mult de lucru, însă un elev bine pregătit poate obține ușor o notă mare”, consider Ioana Stoica.

Totuși, profesoara îi sfătuiește pe elevi să exerseze pe baza acestor subiecte, deoarece reprezintă un indiciu al nivelului de la examenul din vară.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual