Adoptarea monedei unice nu este un obiectiv abandonat, ci unul care necesită o abordare mai prudentă apreciază Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Nivelul de trai reprezintă un parametru esențial, nu contează doar cât de repede crește economia.
Adoptarea monedei unice nu este un obiectiv abandonat, ci unul care necesită o abordare mai prudentă apreciază Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Nivelul de trai reprezintă un parametru esențial, nu contează doar cât de repede crește economia.
„Referitor la problematica intrării în zona euro, în ceea ce privește evoluția în timp a abordărilor acesteia, tendința nu este de abandonare a acestui obiectiv, ci de tratare a sa într-o manieră mai prudentă, mai cuprinzătoare și responsabilă. S-a întâmplat astfel întrucât, după izbucnirea crizei economice și financiare globale, a devenit clar că pentru a beneficia de avantajele adoptării euro nu este nicidecum suficient să fie îndeplinite, în sens restrâns, criteriile de la Maastricht. De fapt, se impune îndeplinirea durabilă - și nu accidentală, forțată sau temporară - a criteriilor de convergență nominală, ceea ce înseamnă crearea condițiilor pentru convergența reală", a declarat guvernatorul BNR la o sesiune științifică cu tema „România în Uniunea Europeană".
Pe de altă parte, economiștii Băncii Naționale avertizează că întârzierea adoptării monedei euro ne apropie amenințător de o posibilă expulzare din Uniunea Europeană.
Valentin Lazea, economist-șef al BNR, spune că mulți decidenți ai României pot considera confortabil statutul de economie periferică a Europei pe care îl avem în prezent. Riscurile sunt, însă, foarte mari. „Ce ne este nouă rău acuma când, vorba aia, Uniunea Europeană ne dă bani? Păi nu ar fi bine, zic eu, pentru că am deveni ca un electron liber care se deplasează pe orbite din ce în ce mai excentrice. În timp ce nucleul Europei se coagulează, noi am deveni un electron liber tot mai expus unei eventuale expulzări", spune acesta, potrivit Capital.ro.
Românii vor avea în portofele euro în loc de lei cel mai devreme peste nouă ani, dar asta numai dacă vom avea o creștere economică importantă în fiecare an.
Daniel Dăianu, membru CA al BNR afirmă: ”Dacă am avea o creștere economică în termeni reali de 5%, am avea nevoie de 9 ani. Dacă intervin și alte considerente politice și geopolitice, sigur se poate imagina și un alt timp de parcurgere a acestei perioade”.
Pentru a putea adopta moneda euro, România trebuie să aibă o prețuri stabile, un deficit bugetar mai mic de 3% din PIB, un curs stabil și o rată bună a dobânzilor pe termen lung. Comisia Europeană a avertizat că în urma majorărilor salariale decise de Guvern, deficitul bugetar va depăși 3 procente din Produsul Intern Brut.