Autoritățile din 11 state, coordonate de Europol, au lucrat pentru dezafectarea aplicației malițioase FluBot, responsabilă pentru atacurile cibernetice de tip SMS. Atacurile au vizat și mii de cetățeni români, cu scopul de a obține date sensibile.
”În contextul atacurilor cibernetice ce au vizat utilizatori ai terminalelor mobile din România, prin intermediul unor mesaje SMS trimise cu scopul de a extrage de la potențialele victime date sensibile (personale, financiare și de autentificare), Poliția Română s-a alăturat unei operațiuni internaționale care a implicat autorități de aplicare a legii din 11 țări. Acțiunea a dus la dezafectarea aplicației malițioase FluBot, un malware conceput pentru terminalele mobile Android”, a transmis, joi, Poliția Română.
Sursa citată a precizat că, în urma unei investigații complexe, care a implicat autorități de aplicare a legii din Australia, Belgia, Finlanda, Ungaria, Irlanda, Spania, Suedia, Elveția, Țările de Jos și Statele Unite ale Americii, cu coordonarea activității internaționale desfășurate de Europol - EC3, infrastructura informatică a aplicației malițioase FluBot a fost întreruptă cu succes, la începutul lunii mai, de către Poliția olandeză, făcând această familie de malware inactivă.
”Poliția Română a pus la dispoziție datele existente în investigația proprie și a făcut parte din postul de comandă organizat în cadrul activității, iar, la nivel național, activitățile de cercetare penală continuă în cadrul unui dosar penal instrumentat de către D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală”, a mai transmis IGPR.
Cum funcționa FluBot
FluBot este un malware care țintește parolele și cardurile bancare salvate pe dispozitivele cu Android, împreună cu alte date potențial valoroase.
Principalul mod de propagare pare să fie trimiterea de mesaje SMS, redactate pentru a sugera că au fost trimise de o companie de curierat. Mesajul SMS solicită activarea unui link pentru a urmări livrarea unui colet fictiv. Potențiala victimă este atrasă într-o capcană de tip phishing, site-ul vizita solicitând instalarea unei aplicații care ar facilita mai departe urmărirea procesului de livrare.
Odată infiltrat pe telefonul victimei, FluBot solicită permisiuni suplimentare pentru accesarea adresei de contacte, pe care o folosește pentru a trimite mai departe SMS-uri conținând „invitația” către site-ul de phishing.
Se pare că acest malware a avut cea mai mare răspândire în Marea Britanie. Autoritatea NCSC (National Cyber Guidance Security Centre) răspunzând prin trimiterea de alerte cu privire la modul de identificare și eliminare a FluBot. Alerte similare au fost trimise și de operatorii locali de telefonie mobilă.