Alexandru Rafila: „În România nu s-a explicat foarte clar ce este și ce presupune certificatul verde”

Certificatul verde, spaima românilor. Foto/Profimedia
Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat miercuri că în România s-au făcut greșeli de comunicare în privința certificatului verde COVID.
Rafila a susținut o conferință de presă la Palatul Parlamentului, după o întâlnire a reprezentanților Comisiilor pentru sănătate din Camera Deputaților și Senat cu o delegație a Organizației Mondiale a Sănătății.
"În ce privește certificatul verde COVID, cred că în România am făcut două lucruri greșite, apropo de comunicare. Nu am explicat ce este certificatul verde și nu am explicat foarte clar că aceste certificat verde nu presupune exclusiv vaccinarea - vaccinarea, sigur, trebuie încurajată -, ci și testarea și, bineînțeles, trecerea prin boală. Unul dintre elementele importante pe care le-am menționat în întâlnirea cu cei de la Comisiile de sănătate este accesul universal la testare. Am discutat lucrul ăsta și el trebuie să existe, el nu trebuie să descurajeze sau să înlocuiască vaccinarea, dar, pe de altă parte, limitarea testării nu face altceva decât să agraveze situația", a afirmat medicul.
Potrivit acestuia, în România se fac puține teste, precizând că țări care aveau un număr similar de cazuri făceau "de cinci ori, de zece ori mai multe teste" ca în țara noastră.
"Deci, este clar că este o problemă, o limitare a accesului la testare. Certificatul verde e o problemă sensibilă de discuție în România, ăsta este adevărul, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să discutăm. Aș prefera să încetăm cu aceste poziții partizane pro și contra, trebuie explicat de ce este util, că e o măsură de protecție individuală, e o măsură de protecție a comunității și că este acceptabil dacă statul sprijină cele două elemente - vaccinare și accesul universal la testare", a subliniat Rafila.
El a adăugat că discuția cu privire la introducerea certificatului verde la locul de muncă putea să aibă loc în urmă cu cinci luni, pentru că acum "ostilizează personalul medical" pe fondul unei creșteri mari a numărului de pacienți cu COVID.
"Dacă acum cinci luni discutam despre certificatul verde, puteam să facem o discuție, pe banii medicilor sau personalului medical sau pe banii statului (testarea personalului medical care nu prezintă certificat verde - n.r.). Dar eu, când vin cu acest proiect de lege când am maximum de cazuri, când am maximum de impact pe sistemul de sănătate, deci nu vin acum cu această lege, pentru că dacă vin acum cu această discuție și ostilizez o parte din personalul medical și îl ameninț cu concedierea în plin val pandemic, sunt inconștient. Noi am avut o vară întreagă în care nu numai că nu s-a făcut nimic, dar s-a încurajat transmiterea prin diverse manifestări publice care au fost organizate, încurajate, am determinat toată această nebunie și când ajungem în vârful pandemiei venim cu măsuri care ostilizează personalul medical și care pun o problemă legată de funcționarea sistemului medical. Este o demagogie pură și nu reflectă responsabilitate", a afirmat deputatul social-democrat.
Proiectul de lege privind certificatul verde în sistemul medical nu a fost rezultatul unui consens politic, a spus el, și nu a fost discutat cu nimeni.
"Guvernul României nu și-a făcut treaba, a dus situația la paroxism și aceiași oameni care au adus situația la paroxism vor să pună și sistemul de sănătate în imposibilitate de funcționare în acest mod și nu își asumă nimeni nimic", a conchis acesta.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























