Actual· 3 min citire

Alertă: Țânțarul-tigru a ajuns la granița cu România. Invazia e iminentă: CE BOLI TROPICALE aduce

Alertă: Țânțarul-tigru a ajuns la granița cu România. Invazia e iminentă: CE BOLI TROPICALE aduce

Alertă: Țânțarul-tigru a ajuns la granița cu România. Invazia e iminentă: CE BOLI TROPICALE aduce

Publicat15 aug. 2015, 13:28
Actualizat15 aug. 2015, 17:33

Valul de caniculă care a lovit România de mai multe săptămâni aduce cu el și efecte secundare. Un nou tip de țânțar, extrem de periculos din perspectiva bolilor transmise, este la granița țării.

Țânțarul-tigru a ajuns la granița României, venind dinspre zona de sud-est și pătrunderea pe teritoriul țării este inevitabilă, spun specialiștii.

Schimbările climatice modifică arealul de dezvoltare a insectelor. Este și cazul țânțarului-tigru, care este purtător al unor boli tropicale extrem de periculoase.

"Au fost depistate cazuri izolate de țânțari-tigru mai ales în depozitele de anvelope uzate. Este cea mai sigură metodă de transport pentru această specie de țânțari. Țânțarul-tigru va ajunge în curând și la noi, nu putem scăpa. Lipsa ploilor ajută totuși la limitarea invaziei", a declarat pentru Realitatea TV biologul Constantin Răduțu.

O specie de țânțar, numită Aedes albopictus sau "Asiatic Tiger", purtătorul meningitei West Nile, dar și al altor boli transmisibile la om, a ajuns în Europa și s-ar putea stabili în România.

Țânțarul-tigru poate fi purtătorul a peste 20 de virusuri, dintre care 7 sunt periculoase pentru om. Între aceștia șapte se numără și virusul Chikungunya și virusul Denga, care provoacă febra Denga, boală infecțioasă declanșată de diferite virusuri din grupa arbovirusurilor.

Denga este transmisă omului prin înțepătura de țânțar. Această este o boală endemică, survenind în epidemii în numeroase regiuni calde ale globului în principal (Asia de Sud-Est, Pacific, Africa, America Centrala si de Sud, Caraibe).

Denga se declanșează în mod obișnuit între a cincea și a opta zi după înțepătură, manifestându-se ca o stare gripală cu o febră ridicată și cu dureri difuze.

A doua zi apare o erupție eritematoasă cutanată. După o remisiune de o zi, simptomele se reiau, apoi survine vindecarea în vreo zece zile, lăsând bolnavul într-o stare de mare oboseală. O altă formă a bolii, denga hemoragică, provoacă hemoragii cutanate, viscerale și digestive; ea este uneori mortală.

Virusul vine în patru variante sau serotipuri. Odată vindecat de un anumit serotip, pacientul moștenește imunitate pe viață la acesta, dar și o vulnerabilitate crescută la complicații dacă se infectează cu unul din celelalte serotipuri. Scenariul cel mai sumbru este cel al febrei denga hemoragice, care poate fi letală în primele 24-48 de ore fără măsurile corespunzătoare, cu o rată mare a mortalității. În acest caz, simptomele tipice de răceală, migrene și febră mare sunt înlocuită de dureri abdominale severe, probleme de respirație, sângerări și agitație.

Tratamentul vizează scăderea febrei și a durerilor. Prevenirea constă, în principal, în protecția față de înțepăturile de țânțari. Pe de altă parte, specialiștii epidemiologi români sunt de părere că indiferent dacă țânțarii vor încerca să supraviețuiască în această parte a Europei, aceștia nu vor rezista pe termen lung, din cauza schimbărilor climatice din următorii ani. Așadar, deși Aedes albopictus s-ar putea stabili pentru un an în România, specia de insecte purtătoare de viruși ar muri în doi-trei ani.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual