ALEGERI PARLAMENTARE 2020. Votul în Diaspora a început deja de vineri seară. Românii cu drept de vot din străinătate își aleg reprezentanții în Parlamentul României pentru următorii patru ani. La terminarea scrutinului vor fi aleși 465 de parlamentari: 136 de deputați și 329 de senatori. Votul în Diaspora se va desfășura pe parcursul a două zile și jumătate, timp de aproape 60 de ore. Care sunt CANDIDAȚII pentru Diaspora ai partidelor românești la Senat și Camera Deputaților, la alegerile parlamentare 2020.
ALEGERI PARLAMENTARE 2020.DIASPORA a început deja să voteze la urne.
În Noua Zeelandă, votul a început la ora 20:00, ora României, la prima secție de votare din Auckland, acolo unde primii români care își pot exercita dreptul la vot au pus ștampila pe deputații și senatorii pe care și-i doresc ca reprezentanți în Parlamentul României.
Tot la ora 20:00 (ora României) s-a deschis și prima secție de vot din Australia, în Adelaide, iar de la ora 22.00, ora României, s-au deschis și secțiile de votare din Canberra, Melbourne și Sydney, iar cea din Brisbane de la ora 23:00 (ora României).
Vineri, 4 decembrie, până la ora 22:00 votaseră deja primii 4 români la secția de votare din Auckland, potrivit portalului AEP care prezintă prezența la vot în timp real AICI.
Până la ora 24:00, votaseră primii 12 români din străinătate, 4 din Noua Zeelandă și 8 din Australia.
Românii care s-au înscris deja în Registrul electoral pentru votul la alegerile parlamentare 2020 sunt 3.939, potrivit datelor Autorității Electorale Permanente, prezentate AICI
Prima zi a votării în străinătate continuă cu deschiderea secțiilor de votare din Seul și Tokyo (ora 24.00, ora României), Perth, Shanghai, Hong Kong, Beijing, Manila, Kuala Lumpur și Singapore (5 decembrie, ora 1.00, ora României).
LISTA secțiilor de votare organizate în străinătate poate fi consultată AICI
HARTA INTERACTIVĂ a secțiilor de votare din străinătate
VOTAREA ÎN STRĂINĂTATE se desfășoară pe parcursul a 59 ore, și secția Auckland din Noua Zeelandă este prima care se deschide, în timp ce secțiile din vestul Statelor Unite ale Americii, adică din Los Angeles, Anaheim, Sacramento, San Francisco, Los Altos, Las Vegas, Portland sau Seattle, și din Canada, respectiv cea din Vancouver, vor fi ultimele care se închid, abia luni, 7 decembrie, ora 7.00, ora României.
ALEGERI PARLAMENTARE 2020. Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate pot vota la alegerile parlamentare din anul 2020 la oricare dintre cele 748 de secții organizate în străinătate, sâmbătă, 5 decembrie și duminică, 6 decembrie 2020. Secțiile de votare sunt deschise între orele 7.00 și 21.00 (ore locale), cu posibilitatea prelungirii votării până cel mult la ora 23.59 în cazurile în care mai există alegători care la ora 21.00 se află la sediul secției de votare sau se află la rând în afara sediului secției de votare, pentru a intra în localul de vot. De asemenea, MAE recomandă alegătorilor români din străinătate care doresc să își exercite dreptul de vot la secție utilizarea ambelor zile, 5 și 6 decembrie, pentru a vota, inclusiv pentru a evita posibilele aglomerări.
REGULI și MĂSURI de protecție sanitară la SECȚIILE DE VOT DIN STRĂINĂTATE
ALEGERI PARLAMENTARE 2020. MAE recomandă insistent respectarea măsurilor de protecție sanitară aplicabile la secțiile de votare din străinătate și a măsurilor adoptate de autoritățile din statul de domiciliu/reședință în contextul pandemiei de COVID-19, inclusiv în contextul deplasării către/dinspre secția de votare. Măsurile care trebuie respectate de către alegători în timpul desfășurării votului la secțiile de votare din străinătate sunt:
- purtarea măștii de protecție în așa fel încât să acopere și nasul și gura; - dezinfectarea mâinilor la intrarea și la ieșirea în localul de vot; - păstrarea unei distanțe de cel puțin 1 metru față de ceilalți alegători și membrii secției de votare, inclusiv în timp ce se așteaptă la rând pentru a se intra în secția de votare; - evitarea, la prezentarea actelor de identitate, preluarea ștampilei și a buletinelor de vot, manipularea acestora fără dezinfectarea mâinilor în prealabil; - evitarea contactului direct cu ceilalți participanți la procesul electoral.
CÂȚI ROMÂNI DIN DIASPORA AU ALES VOTUL PRIN CORESPONDENȚĂ
ALEGERI PARLAMENTARE 2020. Un număr de 39.244 de români dintre cei 737.828 de cetăţeni români cu drept de vot cu domiciliul în străinătate stabiliţi în peste 100 de ţări au optat deja pentru votul prin corespondenţă la alegerile parlamentare din 6 decembrie, potrivit datelor prezentate de AEP AICI.
Cele mai multe cereri pentru votul prin corespondenţă sunt de la românii din Marea Britanie – 9.226, Germania – 5.773, Italia – 3.378, Spania – 3.338, Franţa – 2.769. Peste 1.000 au fost depuse de românii din Belgia, Olanda, Elveţia, Austria, SUA, Irlanda.
ALEGERI PARLAMENTARE 2020. CANDIDAȚII pentru Diaspora la Senat și Camera Deputaților
ALEGERI PARLAMENTARE 2020. În urma scrutinului de duminică, 6 decembrie 2020, vor fi aleși 465 de parlamentari: 136 de deputați și 329 de senatori. Alegătorii votează listele de candidați propuși de partide pentru Diaspora, separat, pentru fiecare Cameră a Parlamentului României.
Listele de candidați pentru Diaspora pot fi vizualizate AICI
Alegătorii primesc două buletine de vot la parlamentare, unul pentru Senat, iar celălalt, pentru Camera Deputaților. Cum arată cele două tipuri de buletine de vot, cu listele de candidați AICI, pentru Camera Deputaților, și AICI, pentru Senat.
ALEGERI PARLAMENTARE 2020. Candidați PNL Diaspora la Senat