Experiența de a ne adresa unei săli pline de oameni poate fi copleșitoare pentru mulți dintre noi. De aceea se spune adesea că vorbitul în public este una dintre cele mai des întâlnite anxietăți, csid.ro.
Care este sursa acestora?
Răspunsul cel mai probabil este teama de reacțiile celor cărora ne adresăm, de dezaprobare, dar și lipsa de încredere.
Însă, cu puțină pregătire și antrenament, putem avea un discurs memorabil. Trebuie doar să ținem cont de următoarele lucruri: empatie și pasiune, contact vizual, structura discursului, cunoașterea temeinică a subiectului discutat, prezența scenică, ținută și, nu în ultimul rând, atenția acordată îngrijirii personale.
Paul Olteanu, trainer în comunicare publică și branding personal afirmă:
„Oricare ar fi obiectivul pe care-l avem în vedere atunci când vorbim în public există anumite abilități pe care ar trebui să ni le dezvoltăm și cunoștințe pe care ar trebui să ni le însușim prin exercițiu constant.
Printre cele mai la îndemână instrumente în acest sens sunt exercițiile de dicție, documentarea și aplicarea principiilor de bază în comunicarea nonverbală, studierea elementelor de psihologie a comunicării, a tehnicilor teatrale, tehnici de persuasiune și influențare și, nu în ultimul rând, un bun management al timpului."
Sfaturi la care poți apela pentru ca discursul tău să fie de impact
Pregătește o introducere total neașteptată, chiar înainte de a te prezenta – poate fi o glumă, o paralelă între subiectul abordat și un subiect total diferit. Te ajută să atragi atenția celor din public și să-i faci mai receptivi.