Oamenii legii au aplicat, în cadrul acțiunii "Blocada" desfășurată de Poliția Română, un număr de 48.800 de sancțiuni, în valoare de peste 10.000.000 de lei, în numai șase zile, respectiv în perioada 20 – 26 august 2015. Totodată, în același interval de timp, au fost depistate 50 de persoane urmărite.
Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) anunță, printr-un comunicat remis REALITATEA.NET, că acțiunea "Blocada" se desfășoară cu succes, drept dovadă, 1.480 de infracțiuni au fost constatate de oamenii legii în perioada 20 – 26 august 2015.
"În perioada 20 – 26 august a.c., polițiștii au constatat 1.480 de infracțiuni, au aplicat peste 48.800 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 10.000.000 de lei, au depistat 50 de persoane urmărite și 7 autovehicule furate, 64 de arme și 816 de muniții", se arată în comunicatul IGPR.
În intervalul 25 iulie – 31 august 2015, din dispoziția șefului IGPR, Petre Tobă, polițiștii desfășoară o acțiune la nivel național pentru prevenirea faptelor antisociale, asigurarea fluenței și siguranței traficului rutier pe sectoarele de drum cu trafic intens, precum și pe șoselele dinspre și către punctele de trecere a frontierei, denumită acțiunea "Blocada".
La activități participă polițiști din cadrul structurilor teritoriale de ordine publică, rutieră, investigații criminale, poliție transporturi, acțiuni speciale, arme, explozivi și substanțe periculoase.
Astfel, în perioada 20 – 26 august 2015, la acțiunele desfășurate la nivel național au participat, în medie, zilnic, 3.505 polițiști. Din totalul acestora 1.769 sunt de la ordine publică, 1.046 de la rutieră, 323 de la investigații criminale, 213 de la transporturi și 37 de specialiști în arme, explozivi și substanțe periculoase.
În urma celor peste 2.800 de acțiuni punctuale desfășurate în această perioadă, polițiștii au constatat 1.480 de infracțiuni, dintre care 454 de natură judiciară, 632 la regimul circulației rutiere, 80 la regimul armelor și munițiilor, restul faptelor vizând alte genuri de infracțiuni. Dintre infracțiunile descoperite, 833 au fost constatate în flagrant delict.
Polițiștii au depistat 50 de persoane urmărite, dintre care 28 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei închisorii, șapte aveau mandate de arestare preventivă și nouă aveau mandate europene de arestare emise de alte state.
Au fost instituite 1.381 de filtre rutiere, au fost identificate șapte autovehicule care figurau ca fiind sustrase și au fost confiscate 64 de arme, dintre care 24 letale și 40 neletale, precum și 816 muniții.
De asemenea, au fost aplicate 48.811 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.570.539 de lei.
În urma activităților desfășurate în trafic, polițiștii au aplicat 40.940 de sancțiuni contravenționale, dintre care 263 pentru consum de alcool, 15.761 pentru viteză neregulamentară și 660 pentru nerespectarea normelor legale privind depășirea.
Ca măsură complementară, polițiștii au confiscat bunuri în valoare de 270.120 de lei, au reținut 2.407 permise de conducere, dintre care 298 pentru consum de alcool, 554 pentru viteză și 1.555 pentru alte abateri și au retras 905 certificate de înmatriculare.