Abuzul în rândul copiilor este o problemă tot mai mare. Societatea Academică a Științelor Comportamentale din România aduce la cunoștința publicului care sunt semnele unui abuz și cum poate fi el prevenit.
Se întâmplă în cadrul unei conferințe dedicate acestei probleme. Cu această ocazie se dorește și schimbarea legii Sănătății, astfel încât cadrele medicale, dar și viitorii medici să știe să identifice cazurile de abuz în rândul minorilor. Doctorul Gabriela Iorgulescu, președinte-fondator al Societății Academice a Științelor Comportamentale propune și întocmirea unei fișe clinice standardizate și înregistrarea statistică la nivel național. În plus este nevoie de o monitorizare îndelungată a victimelor, dar și a abuzatorilor. Despre acest subiect a vorbit doctorul Gabriela Iorgulescu, lector univ. dr. U.M.F “Carol Davila”, la REALITATEA TV.
Gabriela Iorgulescu: "Medicii sunt instruiți foarte puțin pentru a identifica abuzurile în rândul copiilor, mai degrabă la nivel de medicină legală, dar nu există cursuri specifice de identificare a abuzului la copii și nu mă refer la cele evidente, ci la cele care nu se văd și practic e vorba de un comportament non-verbal, care nu poate fi sesizat. Un demers în acest sens s-a făcut încă de anul trecut, de la prima conferință a Societății Academice a Științelor Comportamentale din România, când s-au propus o serie de amendamente care, după câte am văzut noi, ar reprezenta breșe în sistem.
E necesar ca un for de conducere să aibă pregătire medicală, ceea ce domnul Bănicioiu a intuit și a văzut imediat necesitatea acestui consult obligatoriu anual care nu înseamnă doar prevenție și reducerea costurilor viitoare, automat, ci și posibilitatea ca noi, medicii, să avem un instrument și astfel, la timp să putem investiga sau depista o eventuală formă de abuz.
Până acum, dacă erau evidente, unele abuzuri erau raportate la Protecția Copilului. Unul dintre amendamentele noastre este ca neraportarea unui abuz este, la fel ca în SUA și UE, caz penal, e considerat delict. Neraportarea abuzului constituie o formă de complicitate.
Am construit, cred că sunt singura în România, deși mi-aș dori să nu fie așa, acest curs, adunând date timp de șapte ani. Dacă breșele în sistem nu sunt evidente, trebuie să ai cunoștințe solide de psihologia copilului și de pediatrie. Nu le poți învăța peste noapte, pentru că el, copilul, nu își exprimă suferința verbal. Poate sunt prea mici și nu pot. Trebuie să cunoști copilul, trebuie să vină la consult periodic, trebuie să îi cunoști mediul și familia, să ai o anamneză completă.
Copilul nu își poate da seama de abuz, ba chiar poate ajunge să considere asta normalitate. De aceea e important ca noi, cei implicați profesional, să facem ceva. Nu e suficient ca ONG-urile să facă ceva sau Protecția Copilului....
Ce ne-am propus și mulțumesc și UMF Carol Davila, este să adunăm mai mulți specialiști din diferite domenii, care interacționează direct sau indirect cu copiii, alături de psihologi, să vedem cu ce putem contribui, la aceste amendamente propuse la Legea Sănătății și ce putem face. Nu este o conferință normală, îl avem invitat și pe David Prescott, din SUA, președintele Institutului de Traumă din SUA, vrem să găsim soluții comune, dar din partea specialiștilor, de data aceasta.
Primul amendament s-a obținut deja, controlul medical, obligatoriu de la 1 iunie, următorul pe listă e formarea cadrelor medicale în acest sens. Aici trebuie să stăm de vorbă cu cei care decid și care trebuie să înțeleagă necesitatea acestor formări".
