Doctorul Ioan Pușcaș, unul dintre marii specialiști români în gastroenterologie, de numele căruia se leagă introducerea în anii 80 a videoendoscopiei optice și electronice în România, dar și descoperirea, la începutul anilor 70, a Ulcosilvanilului, medicament pentru tratarea ulcerului, a încetat din viață.
„Am fost anunțată și eu în această dimineață de managerul spitalului din Șimleu Silvaniei că doctorul Ioan Pușcaș a decedat în această noapte. E vorba de un mare nume al medicinei românești care ne părăsește”, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, Ligia Marincaș, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sălaj.
Ioan Pușcaș s-a născut la 10 iulie 1932, în comuna Trăznea, județul Sălaj. În 1962, a devenit medic secundar în Spitalul din Oradea, apoi transferat, la cerere, la Spitalul din Șimleu Silvaniei, unde devine medic specialist și medic primar de boli interne.
Potrivit CV-ului postat pe site-ul Universității din Oradea, în 1976 urmează un curs de perfecționare la Spitalul Bichat din Paris, iar în 1977 urmează un curs de specializare pe probleme de endoscopie digestivă, la Clinica Universității Leiden, din Olanda.
În 1975, își leagă numele de introducerea endoscopiei digestive optice la spitalul din Șimleu Silvaniei.
În 1980, este primul medic român care folosește videoendoscopia optică, iar, din 1985, utilizează, tot pentru prima dată în țară, videoendoscopia electronică.
În 1987, este numit director al Spitalului din Șimleul Silvaniei, iar în 1990 devine directorul Centrului de Cercetări și Asistență medicală, de aici, Centru care a fost comasat cu spitalul din localitate, ce îi poartă astăzi numele.
Ioan Pușcaș a fost și profesor universitar la catedra de boli interne și gastroentorologie a Facultății de Medicină din Oradea și a condus numeroase doctorate în medicină.
A fost de asemenea membru al mai multor societăți de gastroenterologie din America de Nord și America de Sud, și al altor organizații științifice internaționale.
La începutul anilor 70, a descoperit primul medicament care bloca aciditatea în celulă, brevetat în 1972 sub denumirea de Ulcosilvanil, medicament cu care a vindecat de ulcer, potrivit declarațiilor sale din mass-media, numeroase personalități ale vremii, printre care un frate al liderului comunist Nicolae Ceaușescu, dar și pe Fidel Castro, scrie Agerpres.ro
De-a lungul carierei sale medicale, Ioan Pușcaș a obținut două medalii de aur pentru descoperiri medicale și a avut 42 de brevete de invenții.
Bogata activitate științifică, recunoscută pe plan național și internațional, a fost prezentată în peste 600 de comunicări științifice în reviste de specialitate din țară și străinătate, la congrese naționale și mondiale. A publicat 17 cărți de specialitate, mare parte din ele fiind traduse în engleză, portugheză, spaniolă, japoneză.