Polițiștii au confiscat, în primele 11 luni din 2019, peste 55.700.000 de țigarete și 48.614 kg de tutun vrac (echivalentul a 69.448.572 de țigarete).
Polițiștii au confiscat, în primele 11 luni din 2019, peste 55.700.000 de țigarete și 48.614 kg de tutun vrac (echivalentul a 69.448.572 de țigarete), în urma acțiunilor desfășurate la nivel național pentru prevenirea și combaterea ilegalităților săvârșite în domeniul traficului, prelucrării și comerțului cu țigarete și alte produse din tutun.
Potrivit unui comunicat al IGPR, au fost constatate 2.645 de infracțiuni, dintre care 184 de evaziune fiscală, 2.271 prevăzute de Codul vamal și 190 prevăzute de Codul fiscal.
În urma acțiunilor, au fost înregistrate 2.352 de dosare penale, în care sunt cercetate 3.017 persoane.
Totodată, polițiștii au aplicat 3.295 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 3.853.403 lei.
Poliția Română susține că, datorită acțiunilor instituțiilor cu atribuții în domeniul combaterii contrabandei, piața neagră a țigaretelor se situează în noiembrie 2019 la 12,3%, în scădere cu 5% față de luna ianuarie a aceluiași an. De asemenea, este pentru prima dată în ultimii 6 ani când piața ilicită din România este evaluată la un nivel anual mai scăzut de 14%, rezultatul pentru 2019 fiind de 13,9%.
"Acțiunile desfășurate de polițiști pentru combaterea ilegalităților din domeniu au contribuit la diminuarea semnificativă a nivelului pieței negre de țigarete, aspect confirmat și de ultimul studiu Novel Research", spune Poliția Română.