"El de mic a defăimat toată odihna trupească, lepădându-se de lume și de cele din lume. A părăsit prietenii și rudeniile, cinstea și slava cea vremelnică, banii, averile și orice altă norocire vremelnică, dar încă și sufletul său, după porunca Evangheliei, și a urmat Stăpânului, luând crucea din tinerețe, fiindcă inima lui se rănise cu totul de dumnezeiasca dragoste". (Viețile Sfinților)
Deci, a ales viața monahală, intrând în mănăstirea Sfinților Mucenici Teodor și Mercurie.
Citind viețile sfinților, a dorit să le urmeze în nevoință, drept care a viețuit trei ani de zile într-un migdal, fără nici un acoperiș, suportând atât arșița cât și frigul. După cei trei ani, ucenici i-au construit o chilie în care primea pe cei ce aveau nevoie de ajutor, de sfat și vindecare, căci dobândise darul facerii de minuni.
Sfântul Cuvios David, mergând la împăratul Iustinian (527-565) cu o cerere din partea cetățenilor Tesalonicului, l-a tămâiat pe acesta și pe toată suita lui ținând cărbunii aprinși în palmă, fără să fie cumva afectat.
