ROMÂNII AU TALENT. Mihaela Rădulescu, înlocuită oficial de la masa juraților

 
Mihaela Rădulescu
Mihaela Rădulescu
Mihaela Rădulescu

ROMÂNII AU TALENT. Mihai Petre s-a întors în scaunul de jurat la ”Românii au talent”, în locul Mihaelei Rădulescu.  

ROMÂNII AU TALENT. Mihai Petre a dezvăluit de ce este acest sezon atât de special, potrivit protv.ro.

Care sunt noutățile acestei ediții Românii au talent? Ce înseamnă pentru tine #9suprem? 

Este foarte simplu. Dacă cineva mi-ar fi povestit înainte ce se va întâmpla, aș fi spus că este poveste pescărească. E un sezon în care am întâlnit ceea ce nu-mi imaginam că o să întâlnesc. Am întâlnit și ce îmi imaginam că o să întâlnesc și mă refer aici la oameni care cântă, care dansează, însă ce-i face diferiți este, bineînțeles, personalitatea și modul lor de a aborda competiția.

Deși vom avea voci mai bune sau mai puțin bune, dansatori mai buni sau mai puțin buni, fel de fel de numere din categorii pe care probabil le-am mai avut, toate sunt cu totul și cu totul speciale, pentru că interpretarea e fantastică. Mi se pare că oamenii aceștia devin din ce în ce mai creativi și inovează din ce în ce mai mult cât privește modul în care își construiesc numărul. Iar alte numere sunt de-a dreptul incredibile. Sunt convins că mulți de acasă se vor gândi că este trucat. Eu, sincer, m-aș fi gândit. Adică, dacă cineva mi-ar fi spus asta înainte, ți-am zis, concluzia mea e că e vorba de o poveste pescărească.

ROMÂNII AU TALENT. Cum te-au întâmpinat ceilalți jurați și prezentatorii? 

Foarte bine. Am simțit că am ajuns acasă. Știi, cum ajungeam uneori în gară, venit de la un concurs care a durat mult prea mult, și mă reîntâlneam cu familia. Revederea a fost foarte plăcută pentru mine și sper că și pentru ei. 

Cum se simte ”Românii au talent” din scaunul de jurat? 

Pentru mine este destul de firesc acest rol... În toți anii în care am fost jurat, nu mi-am propus mai mult decât să fiu cinstit și să reacționez așa cum reacționez eu în mod natural. Că e bine, că e rău…

Știi că ai o reputație de jurat mai dur… Cum îi simți pe concurenți atunci când îl au în față pe Mihai Petre?

Da, unii dintre ei spun că se tem sau că au emoții mai mari, recunosc. Dar nu cred că este o abordare corectă, pentru că, până la urmă, job-ul lor este să fie atenți asupra lor, nu asupra noastră. Eu știu asta de la competițiile de dans. Cred că în orice performance ești mult mai productiv dacă ești atent la ceea ce ai tu de făcut. Sper să nu-i încurc prea tare. Sper, de fapt, întotdeauna am sperat, ca ei să fie capabili să performeze 100%. 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?