Politica· 3 min citire

Raport: 13% din programul de guvernare, aplicat. Care sunt ministerele cu cele mai mari probleme

Raport: 13% din programul de guvernare, aplicat. Care sunt ministerele cu cele mai mari probleme

Raport: 13% din programul de guvernare, aplicat. Care sunt ministerele cu cele mai mari probleme

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 14 iun. 2017, 17:29

Presa a publicat, miercuri, documentul care conține concluziile oficiale ale evaluării activității Guvernului, realizată de PSD. Concluzia nu este una favorabilă miniștrilor, pentru că doar 13% din programul de guvernare a fost îndeplinit.

Astfel, informează Știri pe Surse, din totalul măsurilor care trebuiau adoptate până la această dată, potrivit programului de guvernare, 50 de măsuri sunt îndeplinite (13%), 107 măsuri sunt realizate parțial (27%) și 236 de măsuri sunt neîndeplinite (60%).

La capitolul Politici macroeconomice, fiscalitate și buget, sunt 17 măsuri îndeplinite, 4 realizate parțial și 40 neîndeplinite.

La capitolul Economie, nicio măsură nu este îndeplinită, două sunt realizate parțial și 17 sunt neîndeplinite.

La capitolul Fonduri europene, o măsură este îndeplinită și șapte măsuri sunt neîndeplinite.

La Turism, o măsură este îndeplinită, trei sunt realizate parțial și 9 sunt neîndeplinite.

În domeniul Politici pentru IMM-uri, două măsuri sunt îndeplinite, 3 sunt realizate parțial, iar 5 sunt neîndeplinite.

În domeniul Politici privind munca și justiția socială, 9 măsuri sunt îndeplinite, 23 sunt realizate parțial, iar 4 sunt neîndeplinite.

La Educație, o singură măsură este îndeplinită, 8 sunt realizate parțial și 19 sunt măsuri neîndeplinite.

În domeniul Cercetare-dezvoltare, două măsuri sunt îndeplinite și patru neîndeplinite.

În Sănătate, 3 măsuri sunt îndeplinite, 9 sunt realizate parțial și 14 sunt neîndeplinite.

În domeniul Administrație publică și politici regionale, o măsură este îndeplinită, 14 sunt realizate parțial și trei sunt neîndeplinite.

La capitolul Dezvoltare rurală, 5 măsuri sunt îndeplinite, 3 sunt parțial realizate și 3 sunt neîndeplinite.

La Mediu, păduri și ape sunt două măsuri îndeplinite, 3 măsuri realizate parțial și 5 măsuri neîndeplinite.

La capitolul Politici privind energia, o singură măsură este îndeplinită, 3 măsuri sunt realizate parțial și 9 măsuri sunt neîndeplinite.

La Transporturi, nicio măsură nu este îndeplinită, 6 măsuri sunt doar parțial realizate, iar 5 măsuri sunt neîndeplinite.

La Comunicații, nicio măsură nu este îndeplinită, o măsură este parțial realizată, iar două măsuri sunt neîndeplinite.

În domeniul Politici de Apărare și Securitate națională, nicio măsură din program nu este îndeplinită, 4 măsuri sunt realizate parțial și 3 măsuri sunt neîndeplinite.

La Interne, nicio măsură nu este îndeplinită pe deplin. În schimb, 7 măsuri sunt realizate parțial și o măsură este neîndeplinită.

La Externe, două măsuri sunt îndeplinite, 6 măsuri sunt realizate parțial, iar 14 măsuri sunt neîndeplinite.

La Justiție, situația este gravă: o singură măsură este îndeplinită, 3 măsuri sunt neîndeplinite, iar 29 de măsuri sunt neîndeplinite.

La Cultură, o singură măsură este îndeplinită, o măsură este realizată parțial, iar nu mai puțin de 19 măsuri sunt neîndeplinite.

La Tineret și Sport este dezastru: toate cele 20 de măsuri din programul de guvernare sunt neîndeplinite.

În domeniul Politici pentru Diaspora, o măsură este îndeplinită, 4 măsuri sunt realizate parțial, iar 4 măsuri sunt neîndeplinite.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica