Proiect. Indemnizație pentru bunicii care au grijă de nepoți în locul mamei

 

Bunicii ar urma să beneficieze de o indemnizație de 650 de lei dacă au grijă de nepoți în cazul în care mamele revin la serviciu înainte de încheierea perioadei de doi sau trei ani în care primesc indemnizație pentru creșterea copilului. 

Concomitent, mama încasează stimulentul de inserție, reglementat de legislația în vigoare, tot de 650 de lei, prevede un proiect depus la Parlament.

Inițiatori sunt senatori și deputați de la PMP, PNL, UDMR, Pro România.

Proiectul introduce „beneficiul social – indemnizația pentru creșterea nepotului/nepoatei”. Astfel, pe perioada acordării stimulentului de inserție, oricare dintre buni beneficiază de această indemnizație, dacă se află în relații de rudenie firească sau de adopție cu nepotul/nepoata, are acordul părinților copilului și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia.

În același timp, părintele care a beneficiat de indemnizația pentru creșterea copilului și care a revenit la serviciu înaintea încheierii perioadei pentru care se acordă aceasta (2 ani sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap) va încasa stimulentul de inserție, prevăzut în legislația actuală.

Atât stimulentul de inserție, cât și indemnizația pentru creșterea nepotului/nepoatei sunt stabilite la 650 de lei pe lună, banii neimpozabili.

Dacă proiectul va fi adoptat, ar urma să intre în vigoare din anul 2020, iar fondurile necesare să fie alocate din bugetul Ministerului Muncii.

„Considerăm că prezent inițiativă va contribui în primul rând la sporirea înclinației de a lucra a persoanelor îndreptățite la primirea indemnizației de creștere a copilului. Subordonându-se cu prioritate interesului superior al copilului – care se circumscrie dreptului copilului la viața de familie – considerăm că prezenta inițiativă va contribui la respectarea, promovarea și garantarea drepturilor copilului, în acord cu prevederile stabilite prin Constituție și lege și în concordanță cu prevederile Convenției ONU cu privire la drepturile copilului și ale celorlalte acte internaționale în materie la care România este parte. Mai mult, aplicând principiul îmbătrânirii active și solidarității între generații, considerăm că prezenta inițiativă va contribui și la dezvoltarea unei societăți inclusive pentru toate vârstele, permițând persoanelor în vârstă să își aducă contribuția în familie la creșterea nepoților”, susțin inițiatorii.

Proiectul nu are nicio prevedere care să se refere la familiile care nu au bunici în viață.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?