Turbulențe la TAROM. Directorul general și-a dat DEMISIA-"Sunt grupuri de interese".Cine îi ia locul

Tarom, demisie
Tarom, demisie Mihai Tudose

Directorul general al Tarom, Eugen Davidoiu, și-a dat demisia, luni dimineața, potrivit unor surse citate de Realitatea TV. Demisia vine în contextul în care corpul de control al premierului se află zilele acestea la operatorul aerian național, dar este surprinzătoare în condițiile în care Davidoiu a respins, duminică, ideea de a demisiona de la conducerea societăţii. Premierul Tudose a refuzat să comenteze demisia șefului TAROM.

Directorul general interimar numit în fruntea Tarom este Florin Susanu, informează Realitatea TV. Conform Consiliului de Administraţie al companiei, s-a luat act şi de demisia lui Davidoiu. 

Premierul Mihai Tudose l-a convocat pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, luni dimineață, la Palatul Victoria, au declarat pentru Agerpres surse guvernamentale.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care șeful Executivului a dispus ca, începând de luni, Corpul de control al prim-ministrului să efectueze verificări la TAROM.

TAROM este companie națională care trebuie să intre pe profit și nu va fi nici închisă, nici vândută, a declarat Tudose, duminică seara, la o emisiune TV.

Întrebat dacă se mai impun verificările Corpului de Control la Tarom, în condiţiile în care şeful companiei a demisionat, premierul Mihai Tudose, care luni dimineaţă a mers la Ambasada Spaniei pentru a semna în Cartea de condoleanţe deschisă pentru victimele atentatelor, a răspuns afirmativ. Premierul a refuzat să facă alte comentarii despre situaţia de la Tarom.

Șeful PSD Liviu Dragnea, aflat luni dimineața la ambasada Spaniei pentru a semna în cartea de condoleanțe după atentatul terorist de la Barcelona, a declarat presei că nu este interesat de cine conduce Tarom, atât timp cât se va face în așa fel încât să redevină o companie puternică:

"Nu vreau să discut aici despre asta (n.r. despre Tarom), nu mă intereseaza cine conduce Tarom, mă interesează să devină ceea ce s-a stabilit, o companie puternică. Dacă va solicita Ministerul Transporturilor sau premierul, vom discuta. Dacă nu, nu. Este singura declarație pe care o dau aici, o să avem destul de suficient timp să discutăm"

Prima reacţie a lui Liviu Dragnea, după demisia directorului TAROM

Directorul general al companiei aeriene de stat Tarom, Eugen Davidoiu, a respins duminică ideea de a demisiona de la conducerea societăţii, argumentând că a adus două aeronave noi şi că a început restructurarea „deranjând unele grupuri de interese" care „vor să dispară companiile de stat".

Întrebat, într-o emisiune TV, dacă i s-a cerut demisia, directorul general de la Tarom a răspuns: „Nu am de ce să-mi dau demisia. Pentru ce să mi se ceară demisia, că am adus două aeronave noi? Că am început restructurarea companiei? Am deranjat, probabil, unele grupuri de interese, dar asta e”, potrivit Mediafax.

Eugen Davidoiu a mai spus că în ritmul actual, Tarom n-ar mai putea continua nici măcar un an.

Piloții din TAROM, mesaj de susținere pentru directorul demisionar

Vineri, în deschiderea şedinţei de Guvern, premierul Mihai Tudose l-a interpelat pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, criticând pierderile de peste 100 de milioane de lei de la compania Tarom şi faptul că mandatul directorului general a fost prelungit.

Corpul de control al premierului va efectua o analiză la TAROM, este companie națională care trebuie să intre pe profit, nu va fi nici închisă, nici vândută, a declarat prim-ministrul Mihai Tudose.

"Ea (compania TAROM — n.r.), acum mi se pare că merge mai rău ca anul trecut, date fiind cifrele. Au reușit să aibă o pierdere istorică acum. Va trebui făcut ceva, fiindcă este o companie națională, este un simbol național și nu va fi nici închisă, nici vândută, prăduită (...) ea va trebui să intre pe profit, să se dezvolte", a adăugat Tudose, la un post TV.

Întrebat dacă la nivelul Guvernului s-a făcut o analiză serioasă asupra a ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani la TAROM, premierul a spus: "Luni, credeți-mă, Corpul de control va avea treabă, corpul de control al primului-ministru, fiindcă totuși, știți, sunt 2000 de angajați".

Pierderi uriașe pentru TAROM

La începutul anului, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, anunța că TAROM este în revenire financiară și până la finalul anului compania va închide pe zero.

Datele pe primele șase luni ale acestui an îl contrazic categoric pe ministrul Transporturilor, pentru că TAROM înregistrează pierderi de 104 milioane de lei, de patru ori mai mult decât în perioada similară a anului 2016. În acest an, TAROM a cumpărat aeronave noi, dar acestea presupun și cheltuieli suplimentare și asta a contribuit major la creșterea pierderilor.

Potrivit datelor financiare publicate, TAROM înregistrase până la 1 iulie pierderi de peste 104 milioane de lei faţă de doar 28,6 milioane de lei în prima jumătate a anului 2016.

În timp ce autorităţile promiteau reformă la începutul anului, TAROM pierdea pe bandă rulantă venituri din exploatare şi reducea din zboruri.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?