O altă bancă mare din România reacționează dur după Ordonanța Teodorovici

 

Efecte în lanț după introducerea intempestivă a "taxei pe lăcomie". O altă bancă mare anunță reducerea investițiilor.



Sergiu Manea, CEO-ul Băncii Comerciale Române (BCR), a declarat, vineri, că banca ia în calcul să îşi amâne planurile de investiţii, ca urmare a introducerii noii taxe pentru bănci.

„Avem sub revizuire toate planurile de investiţii pe care le aveam până acum", a afirmat Sergiu Manea, vineri, în cadrul unei conferinţe organizate de Asociaţia Română a Băncilor (ARB) şi Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR).

CEO-ul BCR a precizat că au luat această decizie, deoarece banca trebuie să creeze „un model economic viabil", potrivit Mediafax.

Amânarea acestor investiţii duce la scăderea încrederii în economie, iar lipsa încrederii „duce la mai puţini oameni care iau credite", a punctat reprezentanul BCR.

„Nu suntem deosebiţi de alţi agenţi economici", a subliniat Manea, făcând o comparaţie între o bancă şi o companie. El a dat un exemplu simplu: dacă unei compani îi creşte cheltuiala de la 100 de lei la 119 lei, atunci va reveni la cheltuieli de 100 de lei.

Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România după fuziunea cu Bancpost, a transmis, la solicitarea Ziarului Financiar, prima reacţie, foarte critică, faţă de decizia guvernului a impozita suplimentar băncile.

Reacţie extrem de dură a celei mai mari bănci româneşti, Banca Transilvania, faţă de taxa bancară

BT afirmă că este vorba de o naţionalizare a profiturilor care va opri orice plan de dezvoltare al băncii în perioada următoare, că a oferit finanţări noi de 7 miliarde de lei în ultimii trei ani IMM-urilor şi microîntreprinderilor şi că taxa, dacă se va aplica trimestrial, va avea consecinţe grave asupra sistemului bancar, a economiei, asupra populaţiei şi antreprenorilor.

Banca Transilvania a pierdut la Bursa din Bucureşti o treime din valoare după introducerea acestei taxe, de la o capitalizare de 11,3 miliarde de lei pe 18 decembrie 2018 coborând la 8,3 miliarde de lei pe 16 ianuarie 2018.

Taxa pe lăcomie, cuțit în spatele sistemului bancar

După ce controversata ordonanță a așa-numitei taxe pe lăcomie a intrat în vigoare, a apărut și primul studiu de impact. Banca Națională a României avertizează că sistemul bancar va fi îngenunchiat de noile prevederi gândite de Eugen Teodorovici.

O scrisoare transmisă Ministerului Finanțelor, semnată de prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, fost vicepremier și ministru de finanțe susținut de PSD, arată că sistemul bancar va pierde 680 de milioane de lei în acest an şi – atenție! – 3,4 miliarde de lei anul viitor.

Potrivit documentului, citat de Hotnews, doar patru bănci vor încheia 2019 pe profit. Mai mult, numărul băncilor profitabile se va reduce la două în 2020.

Și nu sunt singurele vești proaste. Există riscul ca unele bănci să nu mai îndeplinească cerinţele de solvabilitate: nouă în 2019 şi 14 în 2020. Practic, acţionarii acestor bănci ar trebui să vină cu bani de acasă.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?