Dacă doriți să dați un șut unor afecțiuni dureroase precum litiaza renală, începutul de ulcer sau reumatismul, acum este cea mai bună perioadă.
Au apărut fructele de merișor, pe care îl cunoașteți și sub denumirile de afin roșu, coacăz de munte, smirdar, saschiu, brebenoc, cununiță sau pervincă. Este frate cu afinul clasic, cu care împarte adesea spațiul în zone montane, uneori chiar și la umbră, în arealuri unde crește molid.
Dacă mergeți că culegeți în această perioadă ciuperci, nu ocoliți tufișurile în care vedeți presărate grupuri de bumbișori roșii! Veți descoperi în mușchi și gălbiori, dar și fructele cu cei mai mulți antioxidanți! Adică merișoarele.
Conținutul generos de acizi, proteine, săruri minerale, uleiuri și vitamina A, complexul B, C și E fac din afinul roșu o barieră împotriva a două bacterii cu impact enorm asupra organismului: helicobacter pylori, cea care favorizează ulcerul gastric, și streptococcus mutans, prietena cariilor dentare.
Biblioteca Congresului american conține studii ample despre beneficiile afinului și revendică originea acestui arbust pe teritoriul Statelor Unite. Atât cel roșu cât și cel negru sunt considerați a avea valoare potențială în tratamentul sau prevenirea afecțiunilor asociate cu inflamatiile, dislipidemiile, hiperglicemia sau creșterea stresului oxidativ, dar și a bolilor cardiovasculare.
Totodată previne cancerul, diabetul, precum și demența și alte boli legate de varsta. Există, de asemenea, rapoarte despre activitatea antimicrobiană a afinului. Industria farmaceutică ar fi fost mult mai săracă dacă această minune de munte n-ar fi fost descoperită și pusă în valoare. De altfel, face parte din clasa de plante "Vaccinum", ceea ce este relevant pentru proprietățile sale.
Găsiți în magazinele specializate piepteni pentru recoltarea afinelor, prin urmare faceți-vă timp în lunile septembrie și octombrie pentru câteva plimbări prin pădure! O cură de două săptămâni de suc de merișoare va aduce nivelul colesterolului în limitele normale, va curăța sângele de toxine, va calma înmulțirea celulelor canceroase și vă va face inima fericită.
Afinul roșu reduce și depozitele de grăsime, iar datorită calciului, previne osteoporoza. Iar dacă vă spunem că este un antioxidant de 20 de ori mai puternic decât citricele, aveți suficiente argumente pentru a ne crede pe cuvânt artunci când spunem "iubiți cu voce tare natura, ne face bine"!