Locomotiva unui tren cu 60 de pasageri a deraiat, în judeţul Harghita

Locomotiva unui tren a deraiat în judeţul Harghita.

Potrivit Poliţiei Române, la această oră, în judeţul Harghita, traficul feroviar este oprit pe magistrala 400, între Izvorul Mureşului şi Izvorul Oltului, din cauza unui tren rămas pe linie, după ce locomotiva acestuia a deraiat.

Incidentul a avut loc în jurul orei 6.00, când a deraiat locomotiva trenului Regio 4504, care circulă pe ruta Topliţa-Braşov, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

În tren se aflau 60 de pasageri, care au fost preluaţi de maşini şi transportaţi la destinaţie, iar până să fie preluaţi aceştia au aşteptat în vagoanele încălzite ale trenului.

În urma incidentului, traficul feroviar a fost închis între staţiile Izvorul Mureşului - Izvorul Oltului, iar trenurile care ar urma să circule pe acea rută în prima parte a zilei vor fi direcţionate pe ruta Braşov-Teiuş-Războieni-Cluj Napoca.

Circulaţia trenurilor este adaptată în cursul acestei zile la condiţiile meteo nefavorabile.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?