INCENDIU Orăștie. Focul NU a fost stins nici acum! Zona, înghiţită de un nor dens de FUM: 5 victime

 

O explozie puternică s-a produs, marți după-amiază, într-o fabrică de vopsele din Orăştie. Cinci oameni au fost răniţi. Unul dintre ei a fost transportat la spital cu un elicopter SMURD. Aproximativ 400 de persoane au fost evacuate din zonă. Incendiul a fost localizat şi se acţionează în continuare la stingerea acestuia. Sistemul de alarmare a populaţiei a fost activat. Zona a fost înghiţită de un nor dens de fum.

UPDATE miercuri, ora 7:00. Efectivele sporite din județul Hunedoara și echipajele sosite în sprijin din județele Alba, Gorj și Sibiu, însumând peste 40 de pompieri, au intervenit, pe timpul nopții, cu spumogen dispersat cu tunurile aflate în dotarea a 11 autospeciale de stingere.

Eforturile pompierilor au dus la reducerea ariei afectată de incendiu și stoparea propagării arderii la alte obiective de pe platforma industrială. Incendiul a izbucnit la o hală cu o suprafață de aproximativ 5.000 mp in care se aflau depozitate uleiuri foarte ușor inflamabile.

"Incendiul este localizat și se acționează pentru stingerea definitivă a acestuia. Se lucrează la evaluarea impactului asupra mediului. Așteptăm rezultatele de la prelevările de probe, iar operațiunea va continua și în perioada următoare", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, prefectul județului Hunedoara, Fabius Kiszely.

În urma incendiului, un bărbat de 24 de ani a suferit arsuri de gradul 3 și 4 pe 80% din suprafața corpului.


Pe timpul nopții, jandarmii au asigurat măsurile de ordine în zona locuințelor din care s-a evacuat populația, precum și în zona sălii de sport din municipiul Orăștie.

Agenția pentru Protecția Mediulu Hunedoara a amplasat un echipament fix pentru monitorizarea calității aerului.
Operațiunea se va realiza din oră în oră, monitorizarea urmând să continue timp de o săptămână și după lichidarea incendiului.

Comitetul local al municipiul Orăștie a decis evacuarea a peste 370 de oameni din cinci blocuri, cu 185 de apartamente, precum și din 25 de locuințe situate pe străzile Nicolae Titulescu și Câmpul Nou, situate in apropiere de locul producerii incendiului.

Majoritatea oamenilor a preferat să se autoevacueze la rude, în timp ce alte persoane au fost transportate la sala de sport din municipiul Orăștie.

Numărul forțelor de intervenție a crescut, astfel că, pe timpul nopții, au acționat peste 40 pompieri, 26 jandarmi si 12 poliţişti, precum şi poliţişti locali din municipiul Orăştie.

În continuare, se recomandă populației din Orăștie să evite deplasarea în zona de manifestare a incendiului, să închidă ușile și ferestrele pentru evitarea pătrunderii fumului, să părăseasă zona de manifestare a incendiului și să indentifice locuri sigure și aerisite.

UPDATE ORA 21:00
Autoritățile locale au decis evacuarea din zona periferică a orașului a copiilor și femeilor. Este vorba despre copiii și femeile din 5 blocuri situate în apropierea incendiului. Aceștia au fost mutați cu autocare la Sala Sporturilor.

Incendiul s-a produs într-o hală a unei societăți producătoare de vopsele din Orăștie.

În incintă se aflau doar 5 persoane. Una a fost rănită și transportată la UPU Orăștie. Celelalte 4 s-au intoxicat, dar sunt în afara oricărui pericol, potrivit hunedoaralibera.ro

La fața locului au intervenit mai multe autospeciale de stingere a incendiului. 

Nu se cunoaște încă cauza incendiului. Potrivit sursei citate, persoana rănită are arsuri de gradele 3 și 4 pe 90% din suprafața corpului, plus arsuri ale căilor aeriene superioare.

 


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?