“Dacă nu ai nimic de ascuns cred că nu este nicio problemă, ca magistrat, să recunoști că te-ai întâlnit cu un politician!”. Este opinia șefei Instanței Supreme, Cristina Tarcea, care afirmă, într-un interviu acordat în exclusivitate Realitatea TV, că întotdeauna s-a ferit de întâlniri cu oameni politici pentru a nu da naștere unor speculații. Tarcea dă asigurări și că niciodată nu au fost dictate sentințe cu dedicație VIP-urilor care ajung pe mâna judecătorilor de la cea mai importantă instanță din țară. Tarcea crede că este bine ca în posturile-cheie ale statului să avem persoane curate din punct de vedere moral și juridic.
Cristina Tarcea: ”M-ați întrebat de relațiile mele personale sau instituționale cu diferite persoane care acum sunt în topul lumii politice. Ceea ce pot să vă spun este faptul că cu domnul Tăriceanu nu m-am întâlnit absolut niciodată. Cred că acum două săptămâni la aniversarea de 20 de ani a avocatului poporului, pentru prima oară în viață am dat mâna cu dânsul și am schimbat niște vorbe de politețe. Cu domnul Dragnea, de asemenea nu m-am întâlnit niciodată cu dânsul personal, iar în ceea ce-l privește pe ministrul justiției, am avut un dialog instituțional, dar din păcate nu întotdeauna atât de des și atât de fructuos pe cât mi-aș fi dorit. Deci cam la atât se rezumă relația mea cu lumea politică. Mă și feresc, de altfel, să am astfel de întâlniri tocmai pentru a nu da naștere la tot felul de speculații politice”.
Atât Liviu Dragnea cât și Călin Popescu Tăriceanu sunt judecați la instanța condusă de Cristina Tarcea.
Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție mai susține că nu a avut întâlniri cu politicieni, însă dacă vreun magistrat a făcut acest lucru ar trebui să recunoască, dacă nu are nimic de ascuns.
Reporter: Dar dacă ați fi avut, ați fi recunoscut sincer?
Cristina Tarcea: ”Da. Probabil că v-ați dat seama, în general sunt o persoană extrem de sinceră, uneori chiar mai sinceră decât ar trebui, dar asta sunt și nu cred că o să mă schimb niciodată”.
Reporter: Ar trebui să vă urmeze modelul și alți magistrați care au avut întâlniri cu politicieni dar nu admit asta?
Cristina Tarcea: ”Cred că da”.
Reporter: Și cei care nu o fac, cum îi vedeți?
Cristina Tarcea: ”Ați intrat pe un tărâm extrem de delicat, până la urmă este o chestiune de opțiune personală, de conștiință personală. Nu trebuie să excludem deloc și ipoteza că aceste întâlniri pot fi total conjuncturale, total nevinovate. Până la urmă, dacă nu ai nimic de ascuns, cred că nu este niciun fel de problemă să recunoști faptul că într-o anumită conjunctură a trebuie să faci față unei anumite situații sau să accepți anumite prezențe”.
Recent, Laura Codruța Kovesi a fost criticată pentru că a participat la o întâlnire acasă la Gabriel Oprea în noaptea alegerilor din 2009. Șefa DNA nici nu a negat, nici nu a confirmat prezența.
Judecătoarea care conduce instanța ce a trimis de-a lungul timpului în detenție nume grele din viața publică, precum Adrian Năstase sau George Becali, garantează că niciodată sentințele nu sunt dictate ilegal.
Cristina Tarcea: ”Eu aș vrea să fie foarte clar un lucru pt totdeauna. Lucrez în justiție de 32 de ani, ca judecător lucrez de 27 de ani. Niciodată, chiar sub imperiul regimurilor mai controversate nu am, primit niciodată niciun telefon prin care să mi se dicteze cum să dau o soluție sau nu. Mai vreau să fie clar un lucru. Niciodată președintele înaltei curți nu se va duce la un complet sau altul să dicteze cum să dea o soluție. Mă feresc să știu măcar termenle acordate, De pildă, despre dosarul de astăzi am aflat din presă și nu de la colegii mei”
Reporter: Ati chemat vreiodata un coleg sa-I spuneti cum sa dea verdictul intr-un dosar sau altul?
Cristina Tarcea: ”N-as avea curajul sa fac așa ceva pentru că sunt convinsă că în secunda următoare ați ști, în primul rand dumneavoastra, presa. Am auzit si eu declaratii de genul asta. Nu le contest. Poate ca sunt adevărate, dar ceea ce pot să spun este să le dau un sfat colegilor care acuza astfel de presiuni și să-i îndemn să nu faca niciodata asa cum doresc altii, sau cum le cer altii, ci intotdeauna să faca asa cum sunt ei convinsi că trebuie sa faca. Așa am facut toată viata. Am depășit 32 de ani de cariera. Nu mi s-a intamplat nimic regretabil, chiar daca la un moment dat mi-a fost greu si am trait si eu sentimental izolarii, dar pe termen lung, corectitudinea si verticalitatea este o investiție buna, cea mai buna investitie”.
Tarcea trage un semnal de alarmă despre cât de important este ca statul să fie condus de persoane fără probleme penale.
Cristina Tarcea: ”Deci nu mă preocupă absolut deloc dosarele în care personalitățile politice sunt judecate la ICCJ. Singurul lucru pe care pot să îl spun este că de aceea este bine ca în posturile-cheie ale statului să avem persoane curate din punct de vedere moral și juridic tocmai pentru a nu se mai naște astfel de speculații și interpretări”.
Șefa Înaltei Curți se plânge că oamenii cu putere de decizie nu se grăbesc să o ajute cu un nou sediu pentru Instanță, având în vedere că spațiul din cel actual este insuficient.
Cristina Tarcea: ”Trebuie să recunosc faptul că trenarea pentru o perioadă atât de îndelungată a rezolvării problemei sediului ICCJ mi-a ridicat și mie probleme. M-am gândit dacă nu cumva ăsta ar fi un semnal că nu veți primi sediul dacă nu veți adopta de pildă, de ce nu, anumite poziții. Ei bine, preferăm să rămânem fără sediu decât să adoptăm o anumită poziție dorită mai mult sau mai puțin vădit”
Cristina Tarcea a preluat șefia Înaltei Curți de Casație și Justiție acum un an, după ce Livia Stanciu a plecat ca judecător la Curtea Constituțională a României.