Un vehicul-capcană a fost aruncat în aer joi, în Irak, într-o benzinărie unde se aflau o mulțime de autobuze ce transportau pelerini șiiți ce se întorceau din orașul sfânt Kerbala (sud-vest). Cel puțin 80 de oameni și-au pierdut viața potrivit Sky News.
UPDATE 19.30 Organizația Statul Islamic (SI) a revendicat atentatul cu mașină-capcană care a vizat joi, în Irak, mai multe autobuze cu pelerini șiiți și care s-a soldat cu cel puțin 70 de morți, potrivit centrului pentru supravegherea site-urilor jihadiste SITE.
Într-un comunicat citat de SITE, organizația extremistă sunită afirmă că un kamikaze "s-a aruncat în aer la bordul camionului său, în mijlocul unui grup de pelerini, provocând moartea a peste 200 de persoane și făcând numeroși răniți, majoritatea iranieni".
Mai mulți iranieni figurează printre victime, potrivit Comandamentului irakian pentru operațiuni de securitate.
"Cel puțin șapte autocare ce transportau pelerini se aflau în stația de benzină" în momentul exploziei, care a avut loc în satul Chomali, la 120 de km sud-est de capitala Bagdad și 80 de km de Kerbala, a declarat pentru AFP un ofițer de poliție.
Între 17 și 20 de milioane de musulmani șiiți au venit luni la Kerbala pentru a comemora Arbain, sfârșitul celor 40 de zile de doliu pentru imamul Hussein, nepotul profetului Mahomed, asasinat în anul 680 în timpul bătăliei de la Kerbala.
Acest mare eveniment din calendarul șiit, luat ca țintă, în ultimii ani, de atacuri ale organizației radicale sunite Statul Islamic (SI), s-a desfășurat în condiții de maximă securitate.
"Aceste autobuze erau pline de iranieni, irakieni și cetățeni ai Behreinului. Ambulanțe și securitatea civilă sunt pe drum", a precizat pentru AFP o sursă din cadrul poliției, potrivit Agerpres.