Lumea se schimbă, și odată cu ea, multe obiceiuri care ne amintesc de copilărie. La unele, însă, precum folosirea pernelor din puf sau a covorașelor persane trebuie uneori să renunțăm pentru a înlătura un factor de risc care ne poate aduce multe necazuri. Este vorba despre alergeni.
Cea mai frecventă cauză a alergiilor sunt acarienii, organisme microscopice din familia păianjenilor. Nu scăpăm însă, de ei dacă ne spălăm mereu pe mâini. Acarienii agravează astmul și provoacă dureri de cap, iar, după unii medici americani, favorizează chiar și apariția cancerului. Aceste micro organisme se hrănesc cu celule moarte din pielea noastră.
Sunt favorizați de umiditate și-și duc zilele în saltele, perne de puf, așternuturi, covoare, tapițerie, haine vechi și jucării de pluș, adică în mai toate locurile unde se acumulează celulele de piele umană. De unde vin alergiile? Din excrementele acarienilor, pe care nu le vedem, dar există în aer și le inhalăm. O primă măsură ar fi să ștergem mai des praful, care, pe lângă particule minuscule, este format în mare parte din celule de piele și acarieni. Praful trebuie alungat cu lavete umede. Este indicat să facem și ordine mai des și să îndepărtăm materialele moi, locul preferat al acarienilor. Ar fi bine să renunțăm și la covoare pentru pardoseală din lemn sau linoleum, mult mai ușor de curățat.
Nici țesăturile de pe scaune nu ne ajută. așa că ar fi indicat să alegem unele din piele sau vinil. Mai mult, este obligatoriu să aerisim mai des și să folosim un dezumidificator. În dormitor, pentru perne, saltele și cuverturi sau plapumă putem utiliza huse antialergice pentru a stopa reproducerea acarienilor. Totodată, trebuie să spălăm așternuturile săptămânal la minimum 55 de grade celsius.
Pentru dormitor, dar și pentru living, ar fi bine să alegem draperiile astfel încât să le putem curăța pentru că acestea sunt printre preferatele acaerienilor. Să nu uitam de copii! Există jucării din pluș lavabile, pe care este obligatoriu să le spălăm cât mai des, tot la 55 de grade celsius. Dacă nu este posibil, le ținem câteva ore în congelator, într-o pungă, și le spălăm apoi la temperatura recomandată de fabricant. Acarienii sunt cea mai răspândită cauză a alergiilor, dar nu sunt singurii.