Actual· 4 min citire

Alungă-le din viața ta - 10 motive pentru care te simți tot timpul obosit!

Alungă-le din viața ta - 10 motive pentru care te simți tot timpul obosit!

Alungă-le din viața ta - 10 motive pentru care te simți tot timpul obosit!

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 26 aug. 2017, 19:38

Odihna deficitară este cu siguranță unul dintre motivele pentru care te poți simți obosit, dar nu este singurul. Este firesc să resimți oboseala atunci când ai dormit puțin, dar de ce te-ai putea simți obosit după o noapte de 8-9 ore de somn? În spatele stării permanente de oboseală, se pot afla probleme de sănătate sau obiceiuri nesănătoase care fac parte din stilul nostru de viață, fără a le conștientiza importanța.

Iată o listă cu cele mai frecvente cauze ale stării de oboseală permanentă:

Nu faci sport când ești obosit. Cel mai probabil, atunci când ești obosit nu ești dispus să faci exerciții fizice, pentru că ai impresia că vei obosi și mai mult. Un studiu din cadrul Universității Georgia a arătat că participanții (adulți sedentari) care au adoptat un program de 20 de minute de exerciții pe zi, 3 zile pe săptămână, după 6 săptămâni s-au simțit mai puțin obosiți ca înainte și mai plini de energie, notează health.com. Exercițiile fizice regulate îmbunătățesc rezistența fizică, funcționarea sistemului cardiovascular și furnizează mai mult oxigen întregului organism, făcându-l să beneficieze de mai multă energie.

Faci prea mult sport. Reversul medaliei de asemenea poate fi dăunător. Atunci când faci prea multe exerciții și în special sporturi de rezistență, oboseala permanentă și extremă, care te poate împiedica să ai un somn odihnitor, poate fi un semnal de alarmă din partea organismului tău, care a ajuns la limită. Dacă nu există un echilibru între sport și odihnă, poți suferi de stres fizic, care provoacă oboseală permanentă, potrivit prevention.com.

Nu bei suficientă apă. Deshidratarea provoacă reducerea volumului sangvin, lucru care îngroașă sângele. Prin urmare, inima pompează cu mai multă dificultate, ceea ce înseamnă că oxigenul și nutrienții ajung cu o viteză mai mică la țesuturi și organe, sabotând în felul acesta nivelul de energie.

Ai o carență de fier. Carența de fier afectează în mod special femeile, mai ales în perioada fertilă, dar nu sunt scutiți nici bărbații. Fierul este implicat în producția de hematii, care sunt responsabile de înmagazinarea și transportarea oxigenului în sânge. Dacă numărul lor nu este cel corespunzător, organele și țesuturile nu vor beneficia de cantitatea necesară de oxigen, potrivit nhs.uk. Carența de fier se traduce într-o stare permanentă de somnolență, oboseală, lipsă de energie sau irascibilitate. Pentru a o evita, se recomandă alimentele bogate în fier și cele în vitamina C, care contribuie la absorbția și asimilarea fierului.

Ești perfecționist. Persoanele perfecționiste tind să lucreze mai mult și mai asiduu decât celelalte, pentru a-și atinge scopurile fixate, care, de cele mai multe ori, sunt nerealiste. Neatingerea acestora duce la un simțământ de frustrare, insatisfacție sau stres, care privează de odihnă adecvată.

Exagerezi. Dacă ești una dintre persoanele care pun înainte întotdeauna ce e mai rău, imaginându-și tot felul de scenarii negative care ar putea avea loc în viața lor, probabil experimentezi din plin anxietatea. Aceasta te paralizează și te epuizează din punct de vedere mintal, lucru care contribuie la starea de oboseală permanentă.

Sari peste micul dejun. Micul dejun este esențial pentru a asigura „combustibilul” necesar începutului unei zile. Un mic dejun sănătos îți oferă energie pentru o bună perioadă din zi, lucru care îți sporește randamentul.

Consumi junk food. Produsele junk food conțin cantități mari de zaharuri și carbohidrați simpli, care contribuie la creșterea rapidă a glicemiei, oferind o doză semnificativă de energie într-un timp foarte scurt. Însă, imediat ce glicemia scade, te simți extrem de obosit; creșterile și scăderile repetate ale nivelului de glicemie provoacă oboseală.

Surmenare pe bază de stres. Există persoane care nu știu să spună „nu”, motiv pentru care se angajează în multe activități și sarcini și au o listă interminabilă cu lucruri de făcut. Acest fapt, de cele mai multe ori, produce stres. Cortizolul, hormonul stresului, crește excesiv când stresul devine cronic, menținând organismul în stare de alertă tot timpul. În consecință, apar tulburări de somn, atât în ceea ce privește durata, cât și calitatea.

Folosești dispozitive digitale înainte de culcare. Lumina acestor dispozitive îți poate tulbura ritmul circadian, prin reducerea nivelului de melatonină. Experții recomandă evitarea folosirii dispozitivelor tehnologice cu cel puțin 2 ore înainte de culcare.

Acestea sunt doar câteva dintre cauzele care pot fi în spatele unei oboseli permanente. Există cazuri în care este vorba de factori mult mai importanți și mai gravi, care prevestesc anumite afecțiuni sau boli. În orice caz, se recomandă un stil de viață sănătos, care să includă ore suficiente de odihnă, o alimentație de calitate și exerciții fizice regulate.

sursa

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual