Veşti îngrijorătoare de la meteorologi, canicula a lovit ţările nordice

 

Valul de caniculă nemainâlnit în Europa a ajuns în ţările nordice, unde creează fenomenul de "noapte tropicala". În nordul Norvegiei a fost înregistrată, sâmbătă, o temperatură de 35,6 grade Celsius, egalând astfel recordul naţional stabilit în 1970.

Surprinşi de temperatură, meteorologii norvegieni au anunţat că vor verifica din nou dacă staţia funcţionează corect, potrvit AFP:

Încălzirea neobişnuită este însă evidentă, iar în zonee sudice ale Norvegiei au fost "nopţi tropicale", adică temperaturile nu au coborât sub 20 de grade Celsius.

Şi norul Suediei a fost lovit sâmbătă de un val de caniculă, cu o maximă de 34,8 grade Celsius, cea mai ridicată temperatură din Marele Nord cu începere din 1945 şi a treia cunoscută în Suedia.

La începutul săptămânii, mai multe locuri din Suedia au cunoscut, ca şi în Norvegia, "nopţi tropicale", dar meteorologii au precizat că nu este vorba de o situaţie extremă în sudul Suediei, chiar dacă temperaturile actuale sunt peste medie.

Alertă de caniculă a fost emisă şi în Finlanda.

Organizaţia meteorologică mondială (OMM) prevede că fluxurile atmosferice vor face să circule căldură dinspre Europa spre Groenlanda, ceea ce va duce la creşterea temperaturii şi accelerarea topirii gheţarilor.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?