Vremea· 2 min citire

Iarna a venit mai devreme la Bâlea Lac. Ninge ca în plin sezon rece - VIDEO

Ninsoare la Bâlea Lac

Ninsoare la Bâlea Lac

Publicat23 sept. 2026, 07:49
Actualizat23 sept. 2026, 07:50

La peste 2.000 de metri altitudine, în Munții Făgăraș, ninsoarea a început în noaptea de marți spre miercuri, iar dimineața termometrele indicau -2°C. Imaginile postate pe rețelele de socializare aduc aminte de zilele din preajma Crăciunului.

Val de aer polar și vreme de iarnă în toată zona montană

VIDEO

Potrivit datelor ANM, la ora 06:00, la Bâlea Lac se înregistrau -1,6°C, ceață și un strat de zăpadă de aproximativ 12 centimetri, depus în cursul nopții. Ninsoarea a fost semnalată și pe Transfăgărășan, unde carosabilul a fost acoperit parțial de zăpadă, fără a crea probleme majore de trafic.

Răcirea accentuată a vremii este provocată de un val de aer polar care a cuprins România. La altitudini de peste 1.700 de metri sunt prognozate în continuare lapoviță și ninsoare, iar vântul poate atinge rafale de 60–70 km/h pe creste. Meteorologii anunță că vremea va rămâne rece și instabilă în următoarele zile.

Vremea se va încălzi treptat spre finalul săptămânii

Episodul de iarnă nu va dura mult. Meteorologii estimează o încălzire treptată începând de joi, cu temperaturi mai apropiate de normalul perioadei, iar în weekend usor peste aceste valori.

PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 27.09.2026 ORA 09:00 - 28.09.2026 ORA 09:00 ÎN ȚARĂ Valorile de temperatură se vor situa în jurul și local ușor peste normele perioadei. Pe suprafețe restrânse vor fi ploi în general slabe, cu probabilitate mai mare în estul țării și la munte. Vântul va sufla slab și moderat, izolat cu ușoare intensificări, îndeosebi la munte și pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 6 și 14 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață. PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 27.09.2026 ORA 09:00 - 28.09.2026 ORA 09:00 BUCUREȘTI Valorile termice vor fi ușor mai ridicate față de normele perioadei, iar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 24...25 de grade și cea minimă de 10...12 grade.

Vezi prognoza inregrală pe o săptămână aici.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Vremea