Indiferent dacă ați ales marea sau muntele, va trebui sa suportați câteva averse. Acestea nu vor fi însă, nici semnificative, și nici insistente. De astăzi însă soarele se instalează definitiv pe cer.
Ziua de azi stă sub semnul creșterii presiunii atmosferice. Cu alte cuvinte, vom avea astăzi parte de mai mult soare și mai puține averse și descărcări electrice. O ușoară instabilitate rămâne însă de actualitate azi prin sudul și sudestul țării, care va aduce norii și ploi cu fulgere și tunete, dar pe arii restrânse. Nici vântul nu se agită mâine prea tare, atingând cote cel mult moderate, în timp ce valorile termice la amiază, deși scad puțin față de azi, continuă să indice o zi caldă. De la 23-24 de grade în depresiuni transilvane și nordul Moldovei până spre cel mult 30 de grade în sudvestul țării.
În București vor fi astăzi mai mulți nori, iar câteva averse cu fulgere și tunete un sunt excluse. Dar perioadele însorite nu vor lipsi nici ele de la apel, așa că temperatura la amiază, chiar dacă mai mică decât ieri cu 3-4 grade, se așteaptă să fie de-a dreptul agreabilă, atingând 27 de grade Celsius. Presiunea atmosferică, sub valoarea confortabilă deocamdată, indică o ușoară tendință de creștere de la 754 mm coloană de mercur.
La munte ziua se împarte între soare și ploi. Cerul va fi, așadar, variabil,cu ceva mai mulți nori după amiază și seara când, local, peste piscurile meridionale și izolat în rest, ploile în aversă se vor însoți cu descărcări electrice. Vântul însă nu va supăra nici un turist, căci nu va trece de moderat, iar temperatura aerului se menține fără modificări față de ieri. Duminică, ploile își reduc și aria și insistența. Vremea va fi frumoasă în toate masivele și doar spre seară mai sunt posibile câteva averse. În schimb, vom încheia săptămâna cu câteva grade mai mult, tendința, după cum spun meteorologii, este de încălzire.
Soarele este astăzi mai zgârcit cu turiștii de la malul mării. Peste plajă va mai trece și câte un nor aducător de ploaie, dar maximele nu scad sub 26 de grade, urcând chiar până spre 28. La țărm, apa mării se menține la 24 de grade Celsius, atât astăzi, cât și mâine. Dar, dacă sâmbătă, cei aflați în vacanță la mare vor fi sâcâiți și de câte o aversă, duminică, soarele se anunță mai prezent, iar maximele urcă și ele în consecință până spre 29 de grade.