După ce a anunțat că elimină unul dintre privilegiile femeilor în sistemul de pensii, Guvernul se gândește cum să procedeze cu al doilea. În cazul în care se va decide folosirea tabelelor diferențiate, femeile ar urma să primească o pensie mai mică, pentru că punctele acumulate până la pensie ar fi distribuite pe o speranță de viață mai mare.
Vârsta de pensionare va fi egalizată la 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, între 2014 și 2030, eliminându-se astfel o diferențiere pe care BancaMondială și Uniunea Europeană o catalogaseră drept discriminatorie. Următoarea decizie pe care va trebui să o ia politicienii este dacă speranța de viață va fi calculată separat pentru femei și bărbați sau dacă se va face o medie.
“Sunt mai multe variante, unii vor tabele (biometrice - n.red.) unisex, unii vor tabele bisex, încă n-am decis”, a explicat pentru Business Standard Mihai Șeitan, consilierul premierului pe probleme sociale. Acesta a precizat că decizia depășește expertiza tehnică și ar trebui luată la nivel politic.
În cazul în care se va decide folosirea tabelelor diferențiate, femeile ar urma să primească o pensie mai mică, pentru că punctele acumulate până la pensie ar fi distribuite pe o speranță de viață mai mare. Dacă speranța de viață luată în calcul este cea medie, asta ar însemna că unele dintre sumele economisite de bărbați vor fi redistribuite femeilor. Speranța de viață pentru bărbați este de 68 de ani, în timp ce la femei aceasta ajunge la 75 de ani, potrivit datelor INS. Deja, egalizarea vârstei de pensionare este de natură să elimine unul dintre avantajele femeilor la pensionare.
Citește mai mult în Business Standard