Ultimele Stiri· 4 min citire

Vikash Dhorasoo luptă contra homofobiei în fotbal

Vikash Dhorasoo luptă contra homofobiei în fotbal

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 20 oct. 2009, 18:38

Fostul internațional francez Vikash Dhorasoo militează pentru eliminarea homofobiei din fotbal. Și cea mai bună metodă pe care a găsit-o a fost aceea de a sponsoriza un club de fotbal la care evoluează jucători homosexuali.

"Există fotbaliști homosexuali și asta nu este o boală", susține Dhorasoo, care este căsătorit și are două fiice.

Paris Foot Gay, clubul sponsorizat de Dhorasoo este un club mixt, la care evoluează atât jucători heterosexuali, cât și homosexuali. Echipa joacă în liga de amatori din Franța și este patronată de fostul fotbalist Vikash Dhorasoo, de la Paris Saint-Germain. "B.yourself (n.r. - "Fii tu însuți", în traducere). Asta scrie pe tricourile echipei Paris Foot Gay. Aici, criteriile de selecție țin de nivelul jucătorului, nicidecum de preferințele sale sexuale. Este foarte greu să-ți găsești locul în lumea fotbalului atunci când ești gay", spune Dhorasoo, explicând și că numele echipei - Paris Foot Gay - este totodată simbolic și provocator tocmai pentru a atrage atenția asupra mentalităților privind homosexualitatea.

Înființat în urmă cu cinci ani, Paris Football Gay nu este un simplu club de fotbal, ci și o asociație care luptă pentru a combate homofobia într-o lume în care a insinua că un adversar este homosexual reprezintă insulta supremă ce poate apărea pe buzele unora dintre suporteri și chiar dintre conducători.

Pascal Brethes este președintele asociației și cofondatorul acesteia, alături de Brumo Laurent. "Am ajuns la o vârstă la care am decis să-mi asum ceea ce sunt. Să ascunzi această viață este o suferință continuă. Am creat PFG pentru a combate homofobia", spune Brethes.

PSG, aliatul numărul 1 în mișcarea pentru toleranță

Clubul PFG a elaborat o cartă contra homofobiei în fotbal, iar clubul Paris Saint Germain a fost primul semnatar al acesteia, alături de Liga Profesionistă de Fotbal din Franța, iar ulterior s-au alăturat acestei inițiative și Auxerre, Saint-Etienne, AS Monaco și OGC Nice.

Cu toate acestea, PFG a reintrat recent în atenția publicului larg, după ce o echipă de musulmani din liga în care evoluează, Creteil Babel, a refuzat să se prezinte la meci, invocând faptul că homosexualitatea contravine principiilor religioase ale jucătorilor și conducătorilor. Acest refuz a iscat polemici în Franța și nu numai, iar în cele din urmă, după ce jucătorii de la Creteil Babel s-au disociat de poziția conducerii, s-a ajuns la un "armistițiu". Acesta prevedea ca o echipă formată din jucători de la Paris Foot Gay și de la Creteil Babel să dispute un meci demonstrativ contra unei echipe de vedete. Însă, când securea războiului părea îngropată, președintele grupării musulmane, Zahir Belgharbi, a anunțat că aceasta s-a dizolvat, ca urmare a excluderii echipei din liga de amatori în care evolua, pe motiv de discriminare.

Homofobia retează aripi

Scopul celor de la PFG este acela de a atrage atenția asupra faptului că homosexualii ar trebui să poată juca fotbal fără să se ascundă, de a-i încuraja pe sportivii atrași de persoane de același sex să iasă la lumină și, în final, de integrare a acestei minorități sexuale în lumea sportului.

Asta pentru a se evita tragedii precum cea a lui Justin Fashanu, de la Nottingham Forest, care după ce și-a dezvăluit înclinațiile sexuale a fost acuzat că ar fi abuzat de un minor și a sfârșit prin a se sinucide.

Alt fotbalist care a recunoscut public că este homosexual a fost uruguayanul Wilson Oliver Elias, care deși era un jucător cu potențial uriaș a fost nevoit ca, după vârsta 20 de ani, când s-a aflat că este homosexual, să-și continue cariera la echipe obscure din Venezuela, Guatemala și El Salvador.

Un alt caz este cel al lui Olivier Rouyer, fost fotbalist francez devenit antrenor și care în prezent este consultat la postul de televiziune Canal +. Recent, el a declarat pentru L'Equipe că este homosexual și că nu a mai ascuns acest lucru după 1981, când a ajuns, ca jucător, la Strasbourg. Deși cariera sa de a continuat încă 9 ani, el spune că a plătit prețul homosexualității sale abia în 1994, când acesta ar fi fost motivul îndepărtării sale din funcția de antrenor la Nancy.

Faptul că în fotbal există homosexuali este admis chiar și de președintele FIFA, Joseph Blatter: "Sunt homosexuali în fotbal, dar se ascund pentru că sunt convinși că nu vor fi acceptați". Chiar dacă șeful fotbalului mondial spune că sportul rege este deschis tuturor, nume mari din fotbal, ca Luciano Moggi sau Luiz Felipe Scolari, au afirmat la un moment dat că homosexualii nu au ce căuta în fotbal.

În toamna trecută fotbalul din Anglia, țară în care căsătoriile între homosexuali sunt legale, a fost zguduit de declarația unui fost jucător din Premiership, care afirma că știe 12 fotbaliști din prima ligă care sunt homosexuali dar nu o recunosc, ba, mai mult, întemeiază familii, de teama reacțiilor negative pe care le-ar putea atrage dezvăluirea identității lor sexuale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri