Ultimele Stiri· 3 min citire

Unirea Urziceni ține titlul departe de București. Citește povestea campioanei!

Unirea Urziceni ține titlul departe de București. Citește povestea campioanei!

Unirea Urziceni ține titlul departe de București. Citește povestea campioanei!

Publicat10 iun. 2009, 20:03
Actualizat10 iun. 2009, 20:20

După 16 ani în care supremația în campionat a fost deținută de echipele din București, în acest an titlul merge din nou în provincie, după ce în sezonul trecut a fost câștigat de CFR Cluj. Unirea Urziceni a devenit campioană la numai trei ani de la promovarea în primul eșalon, cu toate că a avut drept contracandidate formații cu bugete și pretenții considerabil mai mari.

În intervalul 1992-2007, Steaua a câștigat 9 titluri de campioană, Dinamo 5, iar Rapid 2. În 2008, ierarhia era răsturnată de CFR Cluj, iar acum, titlul merge la Unirea Urziceni, formație înființată în 1954 și care la finalul sezonului 2002-2003 ajungea în Divizia B pentru prima oară în istorie, pentru ca după alte trei sezoane, în 2006, să acceadă în premieră în primul eșalon.

La prima apariție pe prima scenă a fotbalului românesc, Unirea Urziceni a încheiat sezonul pe locul 10, pentru ca în stagiunea următoare să își îmbunătățească performanța considerabil, ocupând locul 5 în clasament. După doar două sezoane în Liga I, echipa care a ajuns să fie numită "Chelsea de Ialomița" pentru că joacă în albastru, la fel ca englezii, și pentru că antrenorul Dan Petrescu a jucat la formația londoneză, ajungea în premieră în Cupa UEFA, pe care a părăsit-o, însă, din primul tur, după 0-0 și 0-2 cu SV Hamburg.

În acest an, Unirea s-a aflat în permanență pe podium, cu excepția primelor trei etape, iar în cea mai mare parte a sezonului a ocupat poziția secundă, în spatele celor de la Dinamo, acolo unde se aflau și la finalul turului. Prea puțini băgați în seamă, ba chiar luați peste picior în repetate rânduri de "granzii" campionatului, ialomițenii și-au văzut de treabă și de obiectivul anunțat: un loc în primele 6.

Fie că a fost sau nu vorba de o strategie de adormire a vigilenței adversarilor, echipa din Urziceni, orășel cu 17.000 de locuitori, și-a văzut de treabă și nu a intrat prea des în războiul declarațiilor.

La finalul turului, când vedeta Bogdan Mara s-a urcat în avion cu destinația CFR Cluj, Unirea părea că nu va reuși să treacă peste pierderea liderului din teren. Lucrurile nu au stat însă, tocmai așa. Având liniștea necesară, fără presiunea create de obiective mărețe și fără ifose de vedete ale jucătorilor, Unirea a trecut peste remarcile ironice venite dinspre alte competitoare și s-a lăsat subestimată, pentru ca apoi să lovească strategic exact atunci când trebuia.

Cu un lot aparent modest, judecând după numele și salariile jucătorilor, echipa din Urziceni, strunită de pe margine de Dan Petrescu și sudată sub ochii managerului general Mihai Stoica, a reușit să facă minunile pe care antrenorul le cerea cu câteva etape înainte de finalul sezonului. Unirea a bătut Dinamo (1-0) și FC Timișoara (2-1) și, cu o etapă înainte de final avea deja un avans de patru puncte față de următoarea clasată, Dinamo, care a fost lider în cea mai mare parte a campionatului.

În ultima rundă, ialomițenii au întâlnit Steaua, într-un meci în jurul căruia s-au ridicat multe suspiciuni, și au obținut punctul minim de care aveau nevoie pentru a fi campioni, indiferent de rezultatul pe care FC Timișoara, singura echipă care păstra șanse teoretice la titlu, datorită unei decizii întârziate în cazul punctelor retrase de FIFA, avea să-l obțină cu FC Brașov.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri