Comisia Europeană speră că UE va aproba în decembrie ridicarea vizelor pentru cetățenii sârbi, pregătirile Belgradului în această privință fiind satisfăcătoare, a declarat vicepreședintele CE.
Cele 27 de state membre UE urmează să dea la începutul lui decembrie "undă verde" ridicării vizelor de intrare în spațiul UE pentru cetățenii sârbi, a declarat vicepreședintele Comisiei și comisarul european pentru justiție Jacques Barrot.
O misiune de experți este însă așteptată la jumătatea lui octombrie la Belgrad și urmează să evalueze pregătirile Serbiei pentru ridicarea vizelor.
Comisia Europeană a propus eliminarea vizelor pentru cetățenii din Serbia, Macedonia și Muntenegru începând cu 1 ianuarie 2010. Însă pentru ca măsura să intre în vigoare, cele trei țări trebuie să îndeplinească o serie de condiții în privința controlului la frontiere, imigrației, introducerii pașapoartelor biometrice etc.
Serbia a oferit "răspunsuri relativ satisfăcătoare" în problemele care au reprezentat un motiv de îngrijorare la Bruxelles, a subliniat Barrot, aflat la Belgrad pentru o conferință regională consacrată luptei împotriva crimei organizate.
În ceea ce privește lupta împotriva crimei organizate și corupției, Serbia trebuie să adopte legi, dar și să le aplice, a subliniat Barrot. Comisarul european s-a arătat, totodată, interesat în legătură cu posibilitatea introducerii unui mandat de arestare între țările din Balcani, asemenea mandatului de arestare european, propunere susținută de mai mulți participanți la conferința de la Belgrad. Crima organizată reprezintă o amenințare în Balcani și "ar putea pune în pericol stabilitatea și integrarea regiunii în UE", a avertizat comisarul european pentru justiție.