Cea de-a treia ediție Kinofest, primul festival de film digital din România organizat de IQads, începe joi, 22 octombrie, la ora 17.00, pe ritmuri indie.
Alături de concertele trupelor "Les Elephants Bizarres" și "Scout Astray", festivalul va găzdui, în prima seară, la The Light Cinema, competiția de film digital de ficțiune și concursul de scurtmetraj "Avon Movie for Life".
"La fel ca în edițiile precedente, Kinofest va rula timp de 3 zile peste 21 de ore cumulate de filme, de la animații, ficțiuni și micromovie, la proiecții speciale aflate în afara competiției. Acestora li se vor adăuga spectacole de imagini și lumini combinate cu muzica indie. Pasionații de filme au la dispoziție un abonament la preț special, pentru toate cele 3 zile de festival, care mai poate fi achiziționat până miercuri seara sau bilete aferente fiecărei zile care pot fi cumparate direct de la casieriile The Light Cinema", a spus Valentin Partenie, directorul festivalului Kinofest.
Mai mult de 160 de filme vor rula la Kinofest. O treime din ele au fost premiate la cel puțin un festival internațional, iar restul reprezintă proiecții speciale, best-of-uri și panorame de film. Prima seară este dedicată filmului de ficțiune și competiției de scurtmetraj "Avon Movie for Life", organizată cu sprijinul Avon pentru susținerea "Campaniei împotriva cancerului la sân".
Cei care doresc să afle mai multe informații legate de programul Kinofest și participarea la festival pot accesa website-ul kinofest.com.
Iubitorii de filme au la dispoziție un abonament special pentru toate cele 3 zile Kinofest disponibil până miercuri, 21 octombrie, inclusiv, pe TicketPoint.ro, în magazinele Diverta selecționate și la casieriile The Light Cinema. De asemenea, The Light Cinema va pune la vânzare și bilete la preț întreg pe tot parcursul Kinofest.
Kinofest este unicul festival internațional de film digital din România, realizat de Valetin Partenie cu sprijinul IQads și găzduit de The Light Cinema. Ediția din acest an este susținută de AVON Cosmetics România, avându-i ca parteneri pe: Rama și Auto1one.
Conceptul creativ al campaniei de comunicare a Kinofest 2009 a fost dezvoltat de Rusu + Borțun Brand Growers, fiind produs cu sprijinul Comitetul Central și Carioca.
Partenerii media ai Kinofest 2009 sunt: Radio Guerrilla, Trilulilu, Tabu.ro, 24-FUN, Zoom, Metropotam, Feeder.ro, CinemaRx.ro, Academia Cațavencu, SMARK, REALITATEA.NET, Port.ro, Cocor Media Channel, Elevate, OOPS Media, Cinemagia, Filmetari.com, Cotidianul.ro, Cinefan.ro și The Money Channel. Premiile acestei ediții sunt oferite de Adobe România.