Ultimele Stiri· 1 min citire

Traian Băsescu, din nou în fața dilemei premierului. Pe cine crezi că va numi șeful statului prim-ministru?

Traian Băsescu, din nou în fața dilemei premierului. Pe cine crezi că va numi șeful statului prim-ministru?

Traian Băsescu, din nou în fața dilemei premierului. Pe cine crezi că va numi șeful statului prim-ministru?

Publicat4 nov. 2009, 20:48
Actualizat5 nov. 2009, 09:22

La doar câteva săptămâni de la ultima numire a unui premier, în persoana lui Lucian Croitoru, președintele Traian Băsescu este din nou nevoit să se decidă asupra unui nume. Cabinetul Croitoru a picat miercuri testul Parlamentului, după ce Comisiile au dat aviz negativ majoriății miniștrilor.

Băsescu a declarat că urmărește să desemneze "cât se poate de repede" un nou premier care să poată propune Parlamentului "un Guvern care să și treacă". Șeful statului a precizat totodată că îl respectă pe Klaus Johannis, dar că acesta este "păcălit", în spatele lui aflându-se interesele lui Iliescu, Hrebenciuc, Vanghelie.

Partidele politice au fost invitate la Cotroceni pentru negocieri, calendarul acestora urmând să fie stabilit. Liderul PSD Mircea Geoană a declarat miercuri seară că social-democrații se vor prezenta cel mai probabil la consultări. Mai mult, Geoană a spus că nu crede că Băsescu mai are vreun motiv să-l refuze pe Johannis.

Pe lângă Klaus Johannis, au mai fost vehiculate câteva nume pentru fotoliul de premier, printre care Monica Macovei, Vasile Blaga sau Mugur Isărescu. Și numele Elenei Udrea a fost adus în discuție, deși liderii PD-L au negat orice zvon în acest sens.

În condițiile în care Cabinetul Croitoru nu a trecut de Parlament, iar PSD și PNL continuă să susțină varianta Johannis, una care pare să nu-i fie pe plac nici acum președintelui, cum credeți că va proceda Traian Băsescu? Pe cine va numi șeful statului pentru funcția de premier? 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri